Poezie

ruine

2 min lectură·29 iulie 2009

Mediu

Sunt convins că te simți bine

După ce, ieri, ai dărâmat de pe socluri

Toți îngerii din grădina iubirii

Mă uit din depărtare și

Pe capetele hâde ale coloanelor,

Printre cioburi și sfărâmături

Se mai vede urma tălpilor pe care

Se sprijineau slujitorii dragostei

Iar în aerul de deasupra

Ca o umbră, plutește urma aripilor

Întinse către cerul din care

S-au înfruptat odată

Ai trecut veselă și cu râsul tău

Rece și distant, oarecum perfect

Ai împins în neant tot ce clădisem

Cu atâta trudă în zilele ce au trecut

Peste noi.

Acum stau pe o bancă

Și privesc cu tristețe norii negrii

Ce se adună, ca un făcut, să plângă

Peste ruine ca un ultim omagiu adus

Unei iubiri ce s-a stins fără speranță

Voi mai rămâne câteva momente

Să mai contemplu imaginea ruinelor

Apoi mă voi retrage pentru că știu

Din experiență, că nu se mai poate face

Nici o restaurare și voi închide

Cu un lacăt greu, porțile ruginite

Peste noapte

Dacă, însă, crezi că mai treci pe aici

Vezi că ți-am lăsat cheia într-un cui

Pe stâlpul din stânga, în dreptul inimii

De unde o poți lua foarte ușor,

Doar cu un gând

Apar și eu într-o clipită.

001.398

Adrian Furnica. “ruine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-furnica/poezie/13899046/ruine

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.