Poezie
pe cimpul de lupta
1 min lectură·
Mediu
Ce întuneric se lasă peste câmpul
De luptă al sufletelor noastre
Acolo unde cuvintele învinse
Sunt condamnate la moarte și
Atârnate în ștreang.
Se clatină încet și sumbru
Plânse de ideile ce vor muri
Odată cu ele
Udate de ploaia de lacrimi
Izvorâte din cerul neputinței
De a ne înțelege unul pe celălalt
Gândurile își apleacă frunțile
Către pământul reavăn și-și târâie
Pașii încet către un orizont
Fără speranță
Din care imaginea ta a dispărut
Fără urmă
Am încercat să fac pace cu tine
Înainte ca limbile ascuțite
Să iasă din teacă și să taie aerul
Încărcat de ură cu taișul lor
Mortal
Dar nu ai vrut să mă asculți
Rănit acum mă duc să mă culc
Printre rămașițele unei iubiri
Scăpate de la măcel de amintirea
Unui sărut
Și punând capul jos
Sper să visez ziua în care te-am
Întâlnit
Atunci când nu știam cât de greu
Este să ții în viață un sentiment
Care nu se mulțumește doar cu
Respirație
Gură la gură.
001.202
0