Adrian Firica

Cosmin Dodoc:
Dacă răspunde înseamnă că are simțul răspunderii. Dacă „nu”, este și ăsta un fel de răspuns, deși e mai fragil și ... interpretabil!
Dacă „nu și nu”, atunci e clar că a luat-o pe coclauri: probabil că s-a apucat de caligrafie, caz în care a rătăcit „chestiunea” în altă parte.

Cosmin Ciotlos:
Nu am fost, „o clipă”, nervos, fac parte din categoria apaticilor.
Textul are rost, din punctul meu de vedere, pentru că are un sens corector – până și tu observi că „a călcat strâmb”.
În ceea ce privește pripeala, apăi aici, chiar că merita mai mult decât o corecție, avea nevoie de „tratament”. Nu se poate să dai drumul la gura, aflându-te în treabă, făcând apoi reproșuri, care țin de altceva decât de calitatea textului (omul avea ceva cu mărimea literelor, care probabil că i s-a părut că ține de nanometrie, nu de poezie, încercând să-mi spună că am greșit adresa) și să nu suporți consecințele. M-am șimțit dator să îl conduc prin poezia cu pricina, făcând-o mare cât șura, ca să aibe omul pe unde să se-ncure.
Uite, întreabă, te rog, pe Sanda Deme, dacă nu am ceva dreptate. D’na Deme e de meserie, medic psihiatru, și are și o părere „bună” despre mine, pe care eu am acceptat-o (părerea). Sanda a spus ca sunt: „ ... dincolo de fix”.
„Dincolo de fix”, dar apatic - atunci când scriu sunt ca un copil „de cuminte”.

Ei bine, cât de sus? Cât de sus să fie:
la \'nălțimea punctului normal de privire;
la nivelul obositelor privilegii;
ori numai pe la mijlocul sentimentelor?

Să fie! Merită.

Da, dar nu este meschin! - textul
...
Copiază-l în \"W\" și mărește-l, sau mărește textul, aici, cu facilitatea oferită de program., dacă ea există.

Moțoacei și Elenei Maria – un burete fericit
Unul dintre defectele mele este o nemăsurată curiozitate. E bine și deopotrivă rău, pentru mine și pentru ceilalți: suntem la fel de vulnerabili; prin urmare împărtășim aceeași soartă ingrată.
După multe tribulațiuni, în ceea ce mă privește, am convenit că se poate să rămân curios și să-mi satisfac incomensurabilitatea acesteia, fără să calc pe bătăturile curiozităților altora și fără a simți călcăturile celorlalți pe bătăturile mele. Mi-am zis că am rezolvat o problemă etică.
După aia am sărit, fără efort, în căruța fericirii. Fiindcă bătea vântul și riscam să rămân fără agoniseala mea, sau să mă pricopsesc cu o fericire făcută franjuri, am catadicsit să o pliez, ceea ce s-a dovedit a fi o “mișcare” inspirată.
Sunt nici mai mult, nici mai puțin, decât un burete fericit! Absorb, prelucrez, apoi mă exprim în propoziții simple.
Cine este curios cu privire la mine, presupun că … se spală.

PS: Domnișoarei Mihel Pleșa și D\'nei Deme
Sunteți o floare,
Sunteți un crin,
Sunteți parfumul ...

Nu-i așa că nu merge?!
I-auzi:
Ești o floare, ești un crin,
Ești parfumul cel mai fin,
Îți pup glesna, mă închin ...

(mă opresc jos, la bază, să nu spună lumea că mi s-a urcat la cap!)

Domna Deme,
E cum spuneam mai sus și precum m-ați diagnosticat:\" ... sărit peste fix ...\"
N-aveți grijă, nu vă chem în Instanță!
... apropo!, în Vest se mai face Pălincă; dacă \"da!\", e transportabilă?

Duminica, domnișoară Silva, de fiecare dată duminica la orele prânzului, eu am obiceiul sa ma uit la emisiunea Domnului Profesor Brucan. Dacă sar peste asta nimic nu-mi mai priește, pentru că rămân mai sărac și încă și mai stupid.
Ei bine, ieri, din varii motive nu am avut parte de emisiunea D.P.B-ului, ceea ce m-a adus într-un hal de tensiune numai bun creației – care, după cum bine știți nu este posibilă fără o astfel de stare. Bine, mai erau și alte motive ale tensiunii, dar nu erau fundamentale. Știrile naționale, cât sunt ele de mari și de gogonate, mi s-au părut o parodie, o apă de ploaie, care nu se potrivea atmosferei de afară – rece și ninsuroasă.
Nu neg, am încercat să mă amăgesc cu ceva vin, roșu, evident. Nâț! N-a mers. Am încercat să-mi descarc tendințele și pulsiunile pe o amarâtă de cămașă. A ieșit cam cum crede dl. Nanu că trebuie să fie un cocoloș de hârtie. M-am umplut de comedoane juvenile și de o mie de draci – așa cun spune tânărul Bogdan Stoian. Brusc, am avut revelația faptului că s-a dus pe pustie orice șansa a mea de a mai avea o legătură, fie ea și trecătoare cu o femeie – suburbanitatea era coaptă!, Moțoaco. Ei, din momentul ăsta a erupt magma poetică din mine și s-a dus direct spre tastatură. Cam asta a fost: „why not!”. „uneori?” a venit după. Mă calmasem, devenisem lucid și analitic.
Uneori?

Theo, nu mi-o lua în nume de rău, dar ține urechea asta, pe care ți-o întind din respect și fraternitate: nici mie nu-mi prea plac zgomotele, d\'aia-mi țin urechile în plic și, când vine cineva ca ș\'un frate îi dau o ureche \"la plic\"

îmi zburam ultimul zbor de bâtlan sau de pelican
bălăbăneală crâncenă pe inspirația goală
devenise incertă o împărtășanie castă
miroseau coastele a vanilie și pofteam pofteam să cad odată

praful aleagă-s-ar praful că de chei nu-mi ardea
zburam prin cerul tricotat galben de ea
pe deasupra crescătoriilor de perle
mă bălăbăneam ca orișice bâtlan sau pelican beat

orișice poly-nezie orișice erezie purtam
în ciocul meu urât acea doamnă neagră lovitoare de bile
albe îhâm! voiam s-o înghit
fie liniștită plaja copiii inimile

Poate că ai dreptate, Dominique. Într-un fel. Nu sunt, nu eram trist. Întorceam câteva cuvinte pe o parte și pe alta, din pură curiozitate. Voiam să văd ce spun.
Moțoaco, mi-ai făcut-o iară! Nu le știu pe toate. Uite, de ceva vreme îmi dă târcoale un gând: măi, eroii de ce nu au simțul umorului? De ce măi? Cu atâtea calități cu care sunt înzestrați, ce mai conta și una ca asta?
Bunăoară Hracles, face și drege … ține și pământul în spate și moare omorât de o cârpă – mă rog, o cămașă. Păi se poate! Unde mai e simțul umorului? Ce supărat sunt, vai ce supărat. Dar dacă nu am ales exemplul cel mai bun?
…

am un \"E&e\" nevolnic pe tastatură, Hera.
Voi reeeeeeecondiționa proprietatea termenilor.
(nu se cuvenea să mi-o spui la ureche, că
surd nu sunt, ce...!?)


Ps: sunt mort de invidie, din pricina coafreurezeeeei afischate de tine; vreau și eu să știu de ce se iubesc ăia de deasupra meeea câd eu le pun: LET LOVE IN, de Nick Cave; și absolut intim, dar absolut intim: ce coloareeee au șostele Lyoneezeeeeee careee, gata! am dat la curățat clavira, de acuma vor fi numai eeeeeeeeerori!

E un vârtej poema asta. Are de toate: candoare, resentimente, tristețe, ba și ceva furie, tandrețe ...
Ce mai încolo și încoace, seamănă cu tine, ca o femeie cu o femeie.

\'Ceam că să să fac și eu cu mâna spre taxiul ăla. Când fu mai aproape, văzui nu numai că e ocupat, ba chiar că e și puțin feminist. Numai puțin!, atâta cât se cuvine.

Așa că mi-am zis: mai bine merg pe jos; am să recit - cam câte franjuri voi mai ține minte.

Curios: cât de temători sunt comentatorii!
...
Sugerez și eu!: în versul al patrulea din prima strofă \"Și să te sorb cu tot cu nebunie.\"; \"Și să te sorb de tot cu nebunie.\" - asta în funcție de \"ecuațiile\" tale.
... ce de mai \"jongelrii\" ar fi de făcut, mamă, mamă, numai cu treaba asta: de/cu, cu/de ... poetic vorbind; un poem întreg numai, și numai, din/cu \"vocabulele\" astea
De ce nu ți s-a dat stea?

Păi de ce să mă supăr?
E osmoză? E!
Pe mine mă supără absurdul ionescian. E liniar. Previzibil. Didactic. Cu Stănilă e alceva. E o feerie.â

Ei, Anca, am votat. Paradoxistic!

mie-mi spui că faci copii cu frică
una mie
una ție
(de, nopți!)
după care faci copii color cu imprimantele HP de care mi-e dor,
... asta așa ca să pot, ca să vreau eu să strig:
Lasă-mă
să-ți rod un călcâi roz
cât o gaură neagră,
cât una convingătoare cu \"cip\" de covrig

Despre ce, despre care, despre a cui constituție vorbești tu, Radule?
Despre constituția mea? Sunt mulțumit de ea: nici prea gras, nici prea slab, nici prea înalt, nici prea scund ... în fine, m-am obișnuit cu ea.
Despre constituția altora nu vorbesc decat daca primesc acordul proprietarului/lor constituției/lor respective.
În ceea ce privește articolele, Da!, sunt de acord. E cam friguț afară și e bine sa ai ceva articole vestimentare pe tine.

Splendidă ideea ta. Și realizarea e pe potrivă.

... însă îmi dă ghes un \"ghiavol\" și nu mă pot abține. De fapt voiam să fac o trimitere la \"incultura\" noastră plastic-vizuală. A noastră de aici, pe care publicitatea ne-a surprins complet nepregătiți după \'89.

Ceea ce este mai jos este o glumă. Găsiți și spotul la www.admaker.ro.



\'Caldurica de la pasarica\'?
Un dealer Saunier Duval o face de oaie
8 octombrie 2003
de Matei Perahim
In lipsa unui cod de conduita publicitara venit de la centru, un dealer din Brasov al lui Saunier Duval a facut din intiativa si din banii proprii un spot care depaseste in imaginatie creativa, destule campanii. Saunier Duval este unul dintre cei mai mari constructori de centrale termice de apartament din Franta.

Delectati-va cu mesajul halucinant al acestui \"must\" al publicitatii.
Iata textul integral:

\"Pasarelul are pasarica, pentru ca are cuib si are caldurica.
De la centrala termica Saunier Duval.
Caldurica de la pasarica!
Incepand cu 1 milion de lei pe luna, centrala termica Saunier Duval in rate, cu avans zero si garantie 3 ani, iar service-ul este asigurat de Modisan(d)(?) Invest.
Caldurica de la pasarica. Acum si in rate. De la Saunier Duval.\"

Pentru cei care doresc sa-l vada, ii rugam sa acceseze \"Caldurica de la pasarica\"? (cu putina rabdare - 3,8 Mb), din sectiunea \"Spoturi\".

Daca aveti unul \"mai tare\" va rugam sa ni-l trimiteti pe info@admaker.ro si toata lumea o sa-l vada.

Întocmai cum spui:
Doamne, nimic nu este de prisos!

Are un rost și trasul ăsta la galere,
Ce dacă,
Ce dacă!...
Se spune că ești robul unui vis.

Îmi place cum te duci dealungul unei zile

Mulțumiri și gânduri bune.

Îhâm! – uite hal de expresie fără sens. Stau și mă uit din balcon pe deasupra copacilor. Văd copaci, spun cuvinte dar gândesc altceva. Toate fac parte din existența mea, care, fie vorba între noi, e prozaică. Uite alt cuvânt, care nu este iepure. Iar n-are sens. Eu însă sunt fericit că pronunț sau că scriu cuvinte. Uneori mă strigă de pe sub copaci copilul meu sau iubita mea. Ei spun iremediabil, aceleași cuvinte: aruncă-mi cheia! Eu arunc un obiect … alt nonsens. Dar mă trezesc cu ei în casă, ei care se uită la desene animate, care de fapt sunt o suită de gâfâieli, de onomatopee … așa “aud” eu desenele animate făcând o cafea.
- Păi să-ți spunem noi cum e cu Harry, cu Potter ăsta, numai dacă vrei să fii atent: ăsta e carte, serial la cinematograf și un fel de simbol cu care nu ai avut tu încă legătură pentru că îți umblă mintea vraiște.
- Îhâm!

Te-ai văzut poet mort de unsprezece ori ...