Poezie
Autoportret cu eschibiționiste
2 min lectură·
Mediu
îmi priește în gașca intelectualilor în derivă, dar dacă vorbim despre păsări
mă bâlbâi.
în fața lor la amiază, ornitologia este o carte despre visele lor ce depășesc închipuirea.
omenește, am sunat la Crucea Roșie Internațională!
frământ, încă, prin buzunare hârtiile cu discursuri,
în fond emiteam bilete de intrare la balul mascat al primelor trei vicii.
acum repede, pentru cei de față mai am câteva costume la pachet afișe și programe.
v-am anunțat! să veniți odihniți căci urmează să visați cu ochii deschiși următoarele:
contracepția;
secularizarea;
înșeuatul cailor.
se miră unii că admir gravitația.
pentru o exclamație ori un citat oftat, cer preț elitist
- homo duplex au mai fost și alții,
nu ca mine care joc nesimțit de mono-colorat -
“uni”, culoarea untului purta și un burghez precum Kant.
despre Hegel se spune că nu era un om, ci doi,
fiind născut la Stuttgart nu era omul unității.
voiam să vă mint,
însă mi-am revenit.
preocupări: exclusiv masculine!
nu există efecte secundre recunocute până acum;
nu știu cât voi întârzia ca haimanalele căutând voci de-ntors pe dos acasă
limpezind mătănii treceam în cont ce mă interesează până-mi re_vin:
- apă rece cu zahăr tos clăteală pe calea desăvârșirii;
- invocații cascadă ... ești insuportabil-indiscretă și ...;
- eventual veșnic te urăsc o dată, de cinci, de infinitéori.
infinitéorii și infinitéuriile ies pe ferestrele larg deschise sau se lipesc de geamuri.
ele n-au urechi pentru șoapte,
ascultă cum suflă vântul.
uneori prea tare.
cu un “sindrom” al clarviziunii pot să aduc în piesa promisă
- în roluri de frunze puse pe trupuri, astfel încât totul să fie acoperit -
un fel de amendamente asupra imprudenței.
mâine, înmânez promisele premii pentru maniere și coduri
- dau curs enunțului unei doamne despre umflarea inflației mai din vreme;
liftierele sunt impredictibile eschibiționiste monetar-financiare;
țin legături și au relații directe la Bursă, la Banca Națională
și, nu în ultimul rând,
la cel din capul bucatelor:
Cel de Sus.
0145.768
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Firica
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 324
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 41
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Firica. “Autoportret cu eschibiționiste.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-firica/poezie/61974/autoportret-cu-eschibitionisteComentarii (14)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
eu nu pot citi textu asta. e scris prea mic:(
0
Da, dar nu este meschin! - textul
...
Copiază-l în \"W\" și mărește-l, sau mărește textul, aici, cu facilitatea oferită de program., dacă ea există.
...
Copiază-l în \"W\" și mărește-l, sau mărește textul, aici, cu facilitatea oferită de program., dacă ea există.
0
Ceea ce am si facut, ma refer la chestia asta cu maritul in Word :), de unde convingerea ca sclipirea avuta e dovada clara de inteligenta. Oricum, manevra suplimentara nu m-a dezamagit, dimpotriva, poemul mi-a adus satisfactia unei lecturi pe gustul meu. In special prima strofa m-a facut sa zimbesc amarui din cauza numitelor vise de visat pe o eventuala ordine a prioritatilor (de visat) cotidian. Dupa ce recitesc, ma duc sa visez cu ochii deschisi la inseuatul cailor :).
0
Eh, nu am eu timp si rabdare sa urmez procedura ta, ca sa ajung sa ma delectez cu acest text, chiar asa cum s-ar cuveni, dar...L-am citit cum este si am ramas cu o senzatie foarte placuta! Nu il citesc inca o data, nu vreau sa-mi fortez vederea, revin insa: poate il publici intr-o varianta lizibila.
Numai \"balbait\" nu esti, Adrian Firica, chiar daca ai vorbi \"despre pasari\" (chiar sa nu pacatuiesti din cand in cand cu o lacrima in coltul ochiului?)! Sau altfel: cred ca stii sa te \"balbai\" impresionant de original prin poeziile tale!
Dupa cum am mai spus: revin! Sa ne citim cu bine!

\"Eschibiționiste\"?!Îmi vine sa râd...Poate ai vrut să spui\" exhibiționiste\"!E grea limba română,mai ales când folosești caractere minuscule, ilizibile pentru orice om cât de cât normal...q.e.d.!Daca știi ce-i aia,\"poetule!
Rudy
Rudy
0
Oricine poate scrie gresit un cuvant, dar asta nu inseamna ca nu stie cum sa-l ortografieze. Unor persoane, mai cu seama acelor care practica alte limbi, li se poate intampla, din cauza surmenajului. Radulescu Florin, cred ca ai cam facut exhibiție de lipsa de tact in semnalarea ortografierii gresite. La fel insa poate fi considerat si gestul lui Adrian Firica de a-și publica textul in formatul respectiv: mai ales de catre acei care au timpul foarte limitat, din varii motive, pentru acei care au intrat aici aflandu-se, eventual, intr-un internet cafe sau... (Of! Imi amintesc de chinurile mele de a ma deplasa pe site, de a efectua cele mai elementare operatiuni in unele net-cafe-uri din Bucuresti, din Iasi...).
De altfel, eroarea e chiar in titlu si uite ca nu am observat-o si, cred ca nu numai eu...
De altfel, eroarea e chiar in titlu si uite ca nu am observat-o si, cred ca nu numai eu...
0
si daca nu l-as cunoaste pe dom\'Fireli si tot imi dadeam seama ca e o \"greseala intentionata\".
asa ca maestrul Radulescu Florin n-are decat sa recunoasca cu coada intre picioare ca nu s-a prins. dar, deh, se mai intampla...
in schimb recunosc ca n-am citit textu si nici n-o sa-l citesc. n-am word instalat ca se pare ca iti trebuie licenta :P

Numai cine nu-l cunoaște pe dom Firică își poate închipui că a greșit ortografierea \"exhibiționistelor\". Mă pufnește rîsul. E ca și cum l-ați acuza pe Caragiale că a scris \"vitrion\".
0
Pai bine, Dom’le, mai intai scrii mic mic sa-si strice omu’ ochii sau sa-si piarda timpul copiind textu’ in Word. Apoi, eschibitionezi titlul, sa provoci confuzii ortografice. Si asta numai pentru ca-ti ‘prieste in gasca intelectualilor in deriva’.
Sa nu mai vorbesc de ‘inseuatul cailor’ si de urile infiniteorii, infiniteuri, de infiniteori.
Am intrat pe fereastra cu urechile deschise
Se aude vantul
Limpezind matanii.
Toata stima,
G.A.
Sa nu mai vorbesc de ‘inseuatul cailor’ si de urile infiniteorii, infiniteuri, de infiniteori.
Am intrat pe fereastra cu urechile deschise
Se aude vantul
Limpezind matanii.
Toata stima,
G.A.
0
Am spus eu mai demult, Geta, că ne înțelegem foarte bine. Noi suntem ca acele. Ne intră vorbele rele pe o ureche și ne ies pe cealaltă. Pică de de jur împrejur bârfitorii ca muștele. Noi ne oglindim în sandalele noastre geto-romane (ale tale), daco-romane (ale mele).
Ne uităm spre ele, mișcăm din degete, repetăm câteva aforisme și râdem.
Ne uităm spre ele, mișcăm din degete, repetăm câteva aforisme și râdem.
0
ML
Odihnita am venit si mi-am luat si lornionul, ma gandeam ca se vad bine cele trei vicii. Sunt valabile numai intelectualilor in deriva sau se aplica si la noi, astia. De dincolo sau dincoace.
esti insuportabil
eschibitionist
infiniteor si viciat
si pe sub frunza?
un fel de stil
esti insuportabil
eschibitionist
infiniteor si viciat
si pe sub frunza?
un fel de stil
0
Lavinia,
am toate viciile posibile, iar pe deasupra am și conștiința sumei lor. Nu este o povară. Nu mă străduiesc să mă ascund. Nu se găsesc frunze atât de mari pe Pământ. La ce bun să mă pierd cu firea? Stilul este omul, el însuși. E prea de dimineață pentru a articula în franțuzește vorbele astea de duh. Știi, de regulă dimineața mai rostești și \"alt fel\" de vorbe de duh și le articulezi în limba pe care o ai la îndemână - în cazul meu în limba română ...

Distincție acordată
Eschibitionistule, santajistule cu masa, ce sa mai zic, dupa ce am citit poemul asta mi-am zis: Don Firicelli e doi, si cred ca nu mai trebuie nimic. Mi-e clar de unde vehementa lui Radulescu Florin, unul singur si daca ii zici Florin Radulescu, de la lipsa sa de comprehensiune. Probabil ca nu a vazut niciodata Stuttgartul si habar n-are cum e sa vii la Adrian in vizita \"neodihnit.\"
Nu stiu ce ar trebui remarcat mai intai in acest poem: cinismul (litera de lege la enigmaticul domn Firicelli!!!)
v-am anunțat! să veniți odihniți căci urmează să visați cu ochii deschiși următoarele:
contracepția;
secularizarea;
înșeuatul cailor,
psalmismul (nerecunoscut):
liftierele sunt impredictibile eschibiționiste monetar-financiare;
țin legături și au relații directe la Bursă, la Banca Națională
și, nu în ultimul rând,
la cel din capul bucatelor:
Cel de Sus.
sau umorul negru, romanesco-contemporan:
îmi priește în gașca intelectualilor în derivă, dar dacă vorbim despre păsări
mă bâlbâi.???
Sau unitatea textului. Adevarul e ca daca nu esti odihnit, mai bine citesti din Radu Mischiu, Echilibru in toate!!!
Stea de halvita, din bazaru\' lu\' Nico!