Adrian Firica

nu,
Silvia a stat în a doua cameră, pe dreapta, dar din cauza emoțiilor de premiantă a uitat.
eu și Adriana ținem minte unde a stat, pentru că ne-a dat să bem câte o cafea de \"neuitat\" ... \"discutată\".
da, de la fereastra camerei sale se vedea reproducerea aceea, miniaturală, a fundului Mării Negre vopsit în nuanțe de albastru.
de data asta promit că nu mai stau la mâna altora, îmi aduc punga cu texte. am imprimanta mea. poate Radu să invoce orice drepturi de autor și conexe, căci ...
și ce, n-are Pan voie să pescuiască?

Marius,
cuțitul pe care l-a cumpărat Radu și mi l-a lăsat mie în custodie și-a pierdut prăselele. pot să cumpăr unul nou?
și mai am o întrebare: pot să port pălărie? anul trecut nu am avut nimc de purtat pe cap.

Tudore,
îți dau toate berile mele, pentru că știu că ești principial. niciodată n-ai să râvnești și n-ai să-mi scoți ochii pentru paharele de vin golite de mine cu râvnă. overhead!

Moțoaco,
lipsit de caracter cum sunt, se poate să fluier și după o femeie ce poartă un copil în brațe. și ca să vezi până unde pot să merg, să știi că mi-am făcut un sacou și că am pictat pe el, în dreptul burții, mâinile Monei Lisa - de la vârful degetelor până la coate. ăsta e \"Da Vinci code-ul\" meu. da\' pe mine nu mă fluieră nimeni. câte unii fac: țțț, țțț! din buze și clatină din cap. o fi ceva-n neregulă, cred!

Șerbane,
eu știu totul despre mine. îmi cunosc trecutul, prezentul și viitorul. Idele lui Martie le pun unde vreau eu, dar te rog să nu mă deconspiri.

Andule, Mihai

Mie mi se-ntâmplă să am zile, sau/și perioade, bune și proaste. Dar mi se mai întâmplă să am zile și perioade anoste. Pe astea din urmă le urăsc pentru că-mi rămân în minte. Pe celelalte le uit, pentru că-mi funcționează inhibiția de protecție. Așadar, nu țin minte când și cum e când mi-e bine, cum și când mi-e rău. Dar, de fiecare dată când mi-e bine, sau când mi-e rău, îmi vin idei. De bine sau de rău ce mă simt și pentru a nu pierde esențialul îmi transcriu stările astea, le “bibilesc”, apoi le intitulez cu titlul generic de “autoportret”. După aceea “botez” fiecare autoportret în parte cu un nume. Numele ultimului autoportret s-a nimerit să fie “autentic”. Când o fi să scriu și “autoportretul poetic”, ori “autoportret de poet”, sau “autoportretul poetului”, sau, Doamne ferește!: “autoportretul poetului care sunt”, sau “autoportretul poetului care mă cred” nu știu însă să vă spun.
Acum trec printr-o perioadă fastă, dar din a doua jumătate a lunii ce vine voi intra într-o perioadă nefastă, însă nu mă gândesc să mă autoportretizez în chip de poet numai dintr-atâta. Nici vorbă, stați liniștiți! Mi-aș pierde originalitatea și nu prea-mi dă mâna, după ce mi-am demonstrat, cu greu, autenticitatea.
Numai bine!

http://www.cultura.ro/News.aspx?ID=831

domnișoara Alina,
aveți dreptate, numai că evidentele fapte de viață vin să-mi dea și mie dreptate. de exemplu, astăzi, după cum spun rigorile pro-poziției testelor de la matematică, sunt punctate doar acele exerciții care dau soluția corectă după cum au decis onorații fabricanți de propoziții categorice. elevii care au dat o soluție corectă exercițiilor, dar au folosit altă/e cale/căi corectă/e, decât aceea pre-impusă, fiind depunctați. faptul acesta mă tulbură și mă enervează, pentru că nu-mi pot da seama cât de relevante mai sunt statisticile care spun că elevii testați sunt tâmpiți. am dreptate dacă solicit să se facă un studiu privind contribuția, în procente, a celor care pun la punct sistemul de testare la \"tâmpițirea\" asta pro-pozițională? nu de alta, dar rezultatele statistic obținute - statistica fiind o ramură a matematicii - s-ar putea să spună că există și alte soluții, extra, extra-matematice. și ... mă opresc aici.

domnule Carlea,
eu îl știu pe Vadim din mileniul trecut - din 1966. pe Mitică, pe care îl amintiți, nu îl știu, dar am un văr, Mitică, la Pitești, unde am făcut armata. personal îmi place de JiJi Bee. mă uit pe toate posturile tv. pe unde apare, dar nu am ajuns încă la gradul de perversiune necesar pentru a mă uita la meciurile de fotbal. închipuiți-vă că nu voi \"ține\", în viața mea, o rubrică despre fotbal într-un cotidian, precum o face dl. Manolescu. treaba domniei sale, la urma urmelor!

în cea ce mă privește, spaima mea este că, după episodul cu testele de la istorie (fiul meu este în clasa a șaptea, e olimpiadist la istorie și urmează ca, în vara ce vine, să intre în malaxorul ăsta criptic), iar eu nu știu cum să-i explic micului meu om despre ce-i vorba.

am aruncat și DEX-ul și DOOM-ul pe geam. când voi avea nevoie de cuvinte, vin la tine să te răsfoiesc.

Felix, Bobadil,
desigur că-i vorba de poezie: cadrul și ambianța, miresmele, modul poetic în care e răsucită problema, experimentele lingvistice ale autoarei articolului, câmpurile diverse spre care e trimis gândul cititorului să bănănăie, toate pledează pentru poezie.
m-am reținut să citesc articolul într-o cheie politică, economică, ori penală, pentru că aș fi fost obligat să mă întreb și eu, ca tot omul, care-i rostul SRL-urilor ălora, câte or fi fiind ele cu toatele, și care e rolul lor, la urma urmelor. adică fac economie de piață contrară legii, ele? adică exploatează ilegal prestațiile cetățenilor, statul transferându-le doar dreptul de organizare a locurilor pentru prestații, mai apoi acestea îsușindu-și pe nedrept drepturile de autor și profitul rezultat? în afara unor astfel de termeni nu prea văd ce rol ar avea Ministerul Culturii și Cultelor în toată tărășenia asta mirositoare pe care o răscolește, total lipsit de inspirație, redacția gânditorilor.
a, ca să nu uit, pe vremuri, când ministrul reformei era Mircea Coșea, a vrut omul să ofere spre dezbatere publică viziunea sa asupra reformei. a făcut o conferință de presă, a înmânat fiecăruia un dosar de presă, a distribuit niște broșuri, afișe, a făcut o expunere și a răspuns întrebărilor. pe afiș era o poză a gânditorul din Hamangia. din partea ziarului Adevărul, a fost la conferința aceea de presă o jurnalistă ce acum e personaj cheie în redacția și administrația Gândului. una din întrebările jurnalistei a fost: ce face omulețul acela de pe afiș, stând așa .. chircit? nu mai țin minte ce i s-a răspuns.

Șerbane,
câtă dreptate ai! și șoferul ăla are dreptate.
de exemplu, eu în viața reală am strigat, luându-mă după regele ăla care spunea că dă un regat pentru un cal. eu am mers mai departe, am spus că accept și unul de lemn. crezi că m-a ascultat cineva? aș! m-au făcut nebun, însă nu m-au lămurit dacă au ajuns caii lor să fie așa de scumpi, chiar și ăia de lemn, încât să nu pot să cumpăr unul cu regatul meu.
după aia, am spus că poate să vină și potopul. Doamne Doamne m-a ascultat, dar a negociat cu mine: nebunule, nu vezi că nu știi să înnoți! păi nu-mi dai tu corabie, Doamne? ba da, îți dau coca, te privește personal unde-ți bagi catargul. uita-așa am scos-o la mal.

Bobadile,
acum tre\' să vii la Cafe Deko - e vorba de o încăpere din casa Teatrului Național, prima pe dreapta, la etajul întâi, pe drumul ce urcă spre Butoaie. Îți vor povesti Anton și Cosmin ce se petrece acolo. Te sfătuiesc să-ți iei însoțitoarea/le de acasă și să-ți pui bani în portofel, pentru că aici toate sunt scumpe.

unii au spus că între Topârceanu și Bacovia nu e vorba decât de diferențe de tonalitate, determinate temperamental. alții au spus că: nâț!
pentru mine stilistica e una, stilistica stilisticii e alta, iar \"scobitoritul\" printre dinți e, fără doar și poate, un moft determinat de cine știe ce disconforturi ce nu au cu nimic deaface cu tonalitatea, determinațiile temperamentale, stilistica, stilistica stilisticii și a stilisticii stilisticii scobitoritului.

Da Nanule, e de călcat pe dude.
Îți rămân dator!

m-am dat de atâtea ori în stambă ... am preacurvit uneori.
la urma urmelor și limba poate fi străpunsă de o țepușă, mai pe urmă om vedea ce vorbe scoatem.
te felicit, ai scos apendicele!

Ioana,
tre\' să fie \"m-ascultă\", ori \"mă ascultă\".
nu văd pe nicăieri butonul \"ma scultă\".

vorba vine ...
Dedal a conceput ceva. Icar, grăbit, a experimentat.
Lumea a \"interpretat\". Depinde ...!
Nu este tocmai etică finalitatea sugerată de mine, însă este absolut normal \"să vă luați la rost opțiunile dumneavoastră\".
Și presupozițiile, dacă nu vi se face greață, vorbim oricând despre \"in-toc-sic-a-ții\".

Dedal a fost un ticălos ce și-a trimis fiul la moarte, nu pentru a testa o mare \"sculă\" tehnologică, ci pentru a se salva prin paturi cu femei și pentru a patina politic, în vreme ce un naiv scotea lumea la priveghere și la înduioșare sugură:
Mare ni-e durerea,
c-a căzut, făcerea,
că Icar ce s-a -nălțat,
țărmu\' viu nu l-a călcat.

Icar, dacă nu greșesc, nu a fost un inconștient, ci un imbecil, pentru că a acceptat, în condițiile date, experimentul.
(circulă o vorbă: ... tinerețe c..ie crețe!)

e un text \"grăbit\", poate explicabil. care-i problema!?
am imaginat așa ceva:
\"labirintul c(ar)e lasă oaspeți(i) tencuitelor pleoape
într-un teasc orfic stăpânit de saturații proprii
coarne(le) (și) mugetul fiarei
(pe) fiecare colț al scrisului
cocoșatul tezeu avem

talanți tineri (în buzunarul de) la piept zornăie în trepidația diurnă (când)
se văd oasele fete și băieți
rama (în care ni s-a așezat chipul e) aurită (și)
goală
răsplătită din inima înzorzonată
a literelor care se decojesc pentru noi până ce
urletul pe care-l scoatem are o sintaxa complicată
cu haine liniștite ticsite în înțelegere

sub haine există ofranda și lașitatea

dacă urcatul s-ar deosebi de pași
și apoi ca și când mitul care ne locuiește caverna
nu tot spre direcția plătită și-ar roti urzeala
atunci cuvintele ar dispărea moi
în memoria pierdută a dansului fonemic și nu
ne-am mai trage unul pe altul de inimi
nu ne-am mai tracta prin aridul cuvânt
către minotaur

(dedal și icar nu mai zboară prin texte)

rămâne cum am spus. ne înțelegem bine. eu am câte un stol cu mine și mai am și acasă câteva.

bine, am să mă uit pe unde calc.

stau.
pe maci e OK!
din păcate ascult ACDC - obligație...!
cântă tot timpul numai una, bleagă și aia!

Poemul este o versificatie decenta, nespectaculoasa si evident parodica, dar cu acea evidenta deseori ignorata, in cautarea altora, mai coplesitoare.
Parodia se anunta sec, inca din primul vers, prin pragmaticul \"a fixa\", pentru a se lafai, de-a dreptul,pe toata lungimea celui de-al treilea, oarecum sleampat si diluat pana la banal si fata de care referinta la \"trefla care pierde\" pare de-o pretiozitate impertinenta.
A doua strofa, desi legata de prima printr-o conjunctie temeinica, nu pare a fi legata de nimic care s-o justifice logic decat, din exces de bunavointa, de ideea ca termometrul si pacientii nu-s tocmai notiuni contradictorii si ca unii din acestia nu au sansa unui careu de asi cu care sa evite, pana la adanci batranete, ingropaciunea.
Cu un preludiu timid dramatic, a treia strofa esueaza intr-un patetism prafuit, precum privirea incetosata a unui septuagenar inca dandy, care-si contabilizeaza, la pensie, amorurile ilicite, dar zburdalnice, incurcand prenumele si starea civila, dar nu si circumferinta bustului.
In a patra si ultima, din fericire, se anunta o moarte demna si verticala, dar se renunta la ea din rezoane de protectie a mediului, oricum virusat si doldora de suspiciuni; glaciatiunea interioara continua sa-si faca de cap, vijelios, in falfaitul funebru al unui stol de sorginte neprecizata.Care s-ar afla intr-un pericol iminent, banuim noi, daca ar urma si strofa a cincea.
Licentios prin cumintenie, lipsit de orice protuberante ideatice si de forta unui cinism consacrat, cu lirismul demontat sistematic, fara scrupule,deci, prea plat ca sa impresioneze, prea sec sa produca vreo emotie mai acatarii, prea tern si clorotic sa justifice efortul unei critici aplicate ori picanteria vreunei injuraturi suculente, poemul cel mult intriga, in sinea lui si nici macar nu irita,pentru ca n-are cu ce.
Irita, in schimb, impresia de spectacol cu bilet la pret de diva, in care apare pe scena o scolarita premianta, cu genunchi tepeni si mutra incremenita, nejustificand nici interesul binevoitor cu care a fost asteptat( poemul),nici ,
mai ales, aroganta nonsalanta cu care autoarea si-a adjudecat subtilitatea perceptiei si nici condescendenta protectiva cu care a tratat metehnele lirice din ograda altora.
Comparat cu un meniu, seamana cu poridge-ul englezesc: bine fiert, nu da crampe si asigura necesarul de calorii, dar nu te-ndeamna sa plusezi si-l uiti spontan si fara regrete, la iesirea din spatiul aerian.
Raman in suspensie( si-n coloana de mercur) doua intrebari: de ce a fost aleasa aceasta forma fixa, restrictiva, habsburgica, de-a dreptul, in care poate esua copios chiar si un maestru si de unde senzatia suspecta ca poemul a fost scris cu gura inchisa, printre dinti, ca dupa o obturatie cu arsenic si o nota de plata demolatoare.

eu pe mine ție furându-mă/ tu
ca un animal ciudat
... ȘI
ecoul
ferestrei deschise spre mare îmi spuneai într-o zi că o vei
învăța literă cu literă/ fir cu fir/ în timp ce-mi fărâmițai părul între
degete/ întotdeauna mă iubeai cu alte mâini/
ȘI
...
ai țesut alt covor pe care te-ai rugat
de dezlegare.

te-ar cam dezlega! e un poem.