Adrian Erbiceanu
Verificat@adrian-erbiceanu
„Ce e val, ca valul trece (Eminescu)”
Adrian Erbiceanu s-a născut la 6 ianuarie 1941 în orașul București. Este absolvent al Liceului Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza, 1959; al Școlii Militare de Ofițeri, Pitești, 1962 și al Institutului Pedagogic din București, Facultatea de Filologie, Limba și literatura română, 1970. Locuiește în Montréal, Canada. Debutează în anul 1969 cu…
imi fac si eu prezenta, din cand in cand, cu cate o noutate,
si, in raport de dispozitie, cu un ritm mai alert sau mai
\"staccato\". Oricum, important este sa placa. Comentariul tau imi da speranta ca am reusit. Multumesc pentru felicitari.
Pe textul:
„Ritm" de Adrian Erbiceanu
prea vrei sa le afli pe toate. Da-mi si mie voie sa mai am niste secrete. Totusi, hai sa-i spunem: deocamdata!
Pe textul:
„Ritm" de Adrian Erbiceanu
ma alergi de la o pagina la alta.
I-as spune!, dar ce motiv as mai avea, dupa aia, sa scriu?! (Glumesc). Multam frumos pentru un comentariu binevenit.
Pe textul:
„Ritm" de Adrian Erbiceanu
\"Balada lui Esenin Serghei\" m-a atras prin prospetime si acuratete. Aceasta perla, minunat slefuita, necesita un adagio. Poetul Ioan Peia si-a facut datoria. Eu, doar, am indreptat o lumina catre ea. Meritul este, pe deplin, al Domniei sale. Alaturarea celor doua poeme, ma onoreaza.
Multumirile mele pentru o idee atat de bine venita.
Pe textul:
„Raspunsul inchipuit al lui Esenin Serghei" de Adrian Erbiceanu
Nu stiu de unde Anda a aflat ca, luat cu multe treburi, nu m-am putut apropia de calculator de cand am postat poezia, pentru ca raspunsul pe care ti l-a dat a pus punctul pe \"i\".
Ii multumesc, inca o data, dumneaei, si bine inteles si dumitale, pentru comentariu.
Pe textul:
„Născuți am fost...*" de Adrian Erbiceanu
ai dreptate, atat in primul cat si in al doilea comentariu.
Referitor la versul de care te-ai impiedicat, nu-mi ramane decat sa ma uit din nou peste text. Este cam tardiv, dar poate ca ceva se mai poate face. Dupa cum bine stii, o poezie nu este niciodata terminata. Ori de cate ori te uiti peste ea, mai gasesti cate ceva de sters ori de adaugat.
Si, da!, poezia nu am postat-o pentru a fi comentata, dar mi-a scapat. Multumesc pentru comentarii.
Pe textul:
„Născuți am fost...*" de Adrian Erbiceanu
ma faci sa alerg de colo-colo. Abia am terminat cu raspunsul la prima dumitale interventie (cea colorata in \"gri\"), cand, fara vrere, am dat de a doua. Nu pot sa spun decat ca ma bucur ca ai gasit, pe una dintre paginile mele, ceva care sa-ti placa. De data asta cu iz... clasic. Iti multumesc pentru amabilitate.
Pe textul:
„Trei, Doamne..." de Adrian Erbiceanu
Mi-ai dat o idee!
Nu sunt mare mester la epigrame dar apreciez interventia dumitale.
Cu stima
Pe textul:
„Versul gri" de Adrian Erbiceanu
ma bucur ca nu m-ai lasat singur cu versurile mele gri. Dupa cum vezi, eu n-am facut decat sa scriu o poezie, n-am pus un \"trade-mark\". Oricine doreste poate sa ni se asocieze. Referitor la cuvintele mai rare, mai putin cunoscute, poezia, ea este cea care le-a cerut. Eu n-am nici o vina. Ea s-a vrut... \"gri\".
Referitor la forma, hei!, aici este alta poveste. Ori cum o dau, ori cum o sucesc, tot cu rima iese. Cu alte cuvinte, mai este destul loc, pe aici, pentru imbunatatire.
Multumesc pentru comentariu.
Pe textul:
„Versul gri" de Adrian Erbiceanu
mergand pe linii paralele, fiecare cu stilul lui, nu ne-am mai intalnit. Aici apare miracolul excelentelor dezvaluiri facute de Maria. Uite asa, peste continente, ne dam mainile.
LA MULTI ANI!
Pe textul:
„Robert Mîndroiu făcând slalom în realitate fără culori utopice" de Maria Prochipiuc
apari si dispari. Ma bucur ca pot sa-ti vad din nou semnatura atat de caracteristica. Comentariile tale pertinente, de multe ori interpretate ca fiind extrem de acide, sperie. Putini sunt acei care inteleg ca o faci de dragul poeziei. Iti multumesc pentru cuvintele de incurajare.
Pe textul:
„Versul gri" de Adrian Erbiceanu
Cum l-ai \"vopsit\", lasa-l asa;
Dar de e stramb, tot stramb va fi,
Si n-ai sa ai cu ce-l spala!
Pe textul:
„Versul gri" de Adrian Erbiceanu
uite, cand am luat-o pe dig
submarinele mele erau inecate
refuzand sa-si divulge secretul
atat de bine pastrat
hartile lumii \"dereticate\" ascundeau fericirea
pretins versatila
in fiecare patrat
au mai fost si acele mici accidente
din stanga, din dreapta,
zic unii: de Sus
culori violente, absolut inutile
cand rasaritul
s-a tras spre apus
dar cine mai are timp de vandut
cand dragostea s-a lasat torpilata
ca submarinul necunoscut
Pe textul:
„reflux" de Andrei Horia Gheorghiu
Trecem, in viata, prin momente in care cuvintele nu mai au putere sa exprime ceea ce am dori. Am citit rugaciunea de mai sus, de mai multe ori, si am simtit durerea. Ma rog si eu alaturi de dumneata.
Pe textul:
„Prefă-mă Doamne într-un stâlp de sare" de Eugen Galateanu
Pe textul:
„Pe potecile nevegheate cea care vii ești tu" de Maria Prochipiuc
Minunandu-ma, inca, de povestea lupului (care, din fericire, s-a terminat cu bine) si de cea a pastorului, care n-a mai avut nevoie sa vorbeasca (si bine a facut, ca altfel ce-ai mai fi povestit?), ma alatur si eu cohortei si iti urez (fara sa ating pamantul): LA MULTI ANI!
Pe textul:
„Sandra Hanna Segal daca ar putea să facă ce vrea s-ar așeza pe marginea verii" de Maria Prochipiuc
Nu stiu cum se face dar, in ultimul timp, tot mai multi sunt cei ce se indreapta catre versul cu rima. Si se pare ca au dreptate. Sonetul, ca forma fixa de poezie, a inceput din nou sa straluceasca. Si acum, ca o surpriza, te avem si pe tine. Versul poeziei tale suna lin ca susurul unui parau ce isi cauta matca. Fii binevenita pe site-ul Agonia!
Pe textul:
„„Universul Chemării”" de Alexandrina Chelu
Abia am iesit de pe textul meu, raspunzand comentariului pe care l-ai facut, cand am dat de poezia de fatza.
De care \"uliu\"; despre ce \"pietre de moara\" vorbesti?
Uita-te mai bine! Uliul nu mai are cioc, iar ghiarele i s-au tocit de mult. La pietrele de moara, ca sa le vezi, trebuie sa te uiti cu lupa. Iluzii! Vorbe! Nu te lua dupa ele. Scrie inainte! tocmai pentru ca mai este \"putin\" mai \"mult loc\" in sufletul tau.
Cu prietenie - Adrian
Pe textul:
„N-am teama" de Lory Cristea
Ocupat, cu o gramada de lucruri pe cap, fac ce fac si mai intru , din cand in cand, pe site. Mai las cate o urma, mai
pun cate un mic comentariu si... ma duc acolo unde ma cere slujba. Dar, de cate ori intru si iti vad numele, ma opresc si citesc ceea ce scrii. Si mi se descreteste fruntea.
Cine o sa te lase sa pleci de pe site?
Nu conta pe mine!
Cu aceeasi pretuire - Adrian
Pe textul:
„De-așa a fost a fi" de Adrian Erbiceanu
De data asta am avut noroc. Am schimbat la timp titlul poeziei (la origine s-a intitulat \"Atat de adanc\") si, fara voie, te-am castigat ca cititor. Treaba buna!
Interesanta interventia ta. O retin.
Cu multumiri,
Pe textul:
„De-așa a fost a fi" de Adrian Erbiceanu
