Adrian Erbiceanu

O duminică a florilor cu glasuri de clopote, ștergare albe și coșciug de tablă.
Imagini insolite prin dimensiunea grotească a momentului. Și eu, care, fără a mă număra printre cei șase, strigam la fel de tare, mânat de zapciii timpului.
Memorabil!

Întotdeauna, înainte de a mă urca la volan, mă uit la roți. O fi și el, volanul, bun la ceva, dar dacă nu te țin roțile...
Șerban, n-aș zice că iau virajul pe direcția ta, dar nici nu cred că mă învârt prea pe departe. Lumea e așa cum e. Chiar dacă ne-am naște a doua, sau a treia oară, tot așa am lua-o de la capăt. Deh, când o să ne învățăm minte?
Mulțumesc pentru intenție.

Ridiculizat, de multe ori fără vreo urmă de justificare; obstrucționat până aproape la obliterare ( categoria \"super grea\": -20 pe site-ul Agonia!), Ionuț Caragea se ridică, cu o nonșalanță demnă de invidiat, deasupra detractorilor săi. Activ și productiv, prezent oriunde crede că poate să-și lase semnătura spre binele poeziei, este normal, cred, să nu aibă prea mulți prieteni. Dar până și cei care îl critică pe față, pe ascuns îl admiră. Așa e lumea făcută să fie!
De la \"Delirium Tremens\", volumul său de debut, și până la cel abia ieșit de sub tipar, \"Absența a ceea ce suntem\', doi termeni se conjugă creând un paradox: 3 ani de muncă – 9 volume publicate!
Atunci când nume atât de prestigioase, ca cele ale scriitorilor si criticilor literari Marius Chelaru și Valeria Manta Tăicuțu, își asumă Prefața și, respectiv, Postața ultimei apariții editoriale, ce îmi mai rămâne mie de făcut? Poate doar să îl felicit pe autor pentru noua sa partitură cât și pentru deschiderea neașteptată pe care o face, întinzând o mână prietenească, atît de bine venită, celor care trudesc să facă acest site ceea ce ar trebui să fie!

Adrian,

Fraza de închidere a comentariului tău pune punctul pe \"i\". Sute de poezii, de calitate discutabilă, sunt postate zilnic pe diferite siteuri de internet fără a deranja pe cineva. Atunci, însă, când o poezie submediocră din punct de vedere a realizării artistice (și plină de greșeli elementare) este ridicată la rangul de prototip al unei întregi literaturi, ceva este, fără îndoială, strâmb.
Poetul nu are nici o vină; juriul, însă, da! Incompetența juriului acestui concurs internațional, lipsa lui de discernământ, m-a lasat perplex. Și poate că nu numai pe mine! A, și să nu uit, concursul a fost organizat în România!
Mulțumesc pentru comentariu.

Adrian Munteanu, cel pe care îl știm din primele sale două volume de sonete, nu mai există! \"Paingul orb\", o carte cum puține s-au scris la noi până astăzi, îl reclădește pe o nouă osatură. Răscolit de dureri numai de el știute, încrâncenat de o societate care pare că și-a pierdut busola, Adrian sparge, precum Arghezi în \"florile (sale) de mucigai\", falsa armonie a frumuseților universale.
\"Paingul orb\" nu este un simplu experiment ci o continuare firească a ascensiunii autorului pe treptele incandescente ale poeziei. Am avut privilegiul de a fi prezent la Brașov cu ocazia lansării oficiale a ultimului său volum de sonete... \"Un fluture, o floare, o furnică\"... numai cine l-a auzit pe Adrian recitându-și sonetul, cu glasul său profetic, dirijând parcă cu o baghetă magică, metronomic, scurgerea inexorabilă a timpului, poate înțelege. Dacă m-aș fi deplasat până acolo numai pentru atât, și tot ar fi fost de ajuns!
Încerc să-mi închipui cum s-a desfășurat primirea \"Paingului orb\" în \"dulcele târg al Ieșilor\" și-i fericesc pe cei care au putut fi de față.
Felicitări lui Adrian pentru reușită și mulțumiri Mariei pentru interesanta prezentare.

(Sorry, Adrian, dar văd că mi s-a luat dreptul de a mai acorda steluțe. Consideră, în schimb, că îți ofer, din inimă, mai mult decât una, atât ție cât și Mariei)

Nea Dumitre,
Poezia a fost postată mai de multișor, dar ce mai contează cateva luni, cât timp de o viață mă tot sucesc, fără spor, să-i dau de urmă Adevărului. Și apoi, cu ce ne-ai mai delecta, mătăluță, dacă n-ar mai fi nimic de zis?!
Ca de obicei, mă bucură prezența dumitale

Bianca,
Toți suntem învățăcei. Incerc și eu, ca și mulți alții, să exprim ceea ce simt. Câteodată reușesc, câteodată mai puțin.
Important este, însă, ca cel ce citește să poată descifra, dincolo de poezie, Omul.
Îți mulțumesc pentru neașteptata trecere cât si pentru semnul tău de apreciere; semn, pentru mine, al sensibilității tale poetice.

Luana, spinarea mea este bine batatorita. N-ai tu scule s-o scarpini.

Apreciata de unii, contestata de altii, poezia lui Ionut Caragea este o realitate pe care nu poti sa te faci ca n-o vezi. Versurile lui -inima si suflet- raspandite pe mai toate siteurile de poezie, sunt parca anume facute pentru a starni contradictii. Interesat mai putin de ceea ce o sa spuna cititorul si mult mai mult de necesitatea sa de a se exterioriza, stilul lui socheaza. Versurile, adevarate jocuri de lumini si umbre stau gata, parca, sa faca explozie. Titlul volumului spune totul.
Felicitari, Ionut!

Text cu nimic mai prejos decat majoritatea poeziilor afisate pe site. De ce la Atelier?

Poezie scrisa sub impulsul momentului (cu atat mai meritoriu!), calibrata, fluida, ca mai tot ce poarta semnatura \"Parau\".
\"Epigonismul\", in cazul de fata, este o notiune preconceputa.
Nimic din ea nu ne duce direct la Eminescu. Multi poeti, de la Bolintineanu incoace, au tratat subiecte asemanatoare.
Vazut, citit, placut.
P.S.: Ca o mica remarca, versul al treilea de la strofa a doua cere o reajustare. Treaba usor de facut pentru un poet.

Ionuț Caragea s-a născut pe google. A spus-o el, o spune Maria și o spun și eu.
Dar, de la un site la altul, de la o poezie la alta, mesajul transmis de el devine tot mai clar, tot mai adânc, tot mai puternic, făcut anume, parcă, să ni se întipărească în minte. Poeziile lui se distanțează de tot ce este simplă maculatură, de acea \"făcătură zilnică\", trasă ca la șapilograf, care inundă astăzi literatura. El nu are profesori, el nu imită pe nimeni, el nu se incadrează in nici un curent literar. Versurile lui sunt puternice pentru că vin din viață. Viața lui, viața noastră.
Cu rimă sau fără, contestate sau nu, ele sunt făcute să rămână. Și, cine știe?, poate că un nou curent literar este pe cale să se întrevadă la orizont.
Ionuț Caragea s-a născut pe google, dar nu îi este sortit să moară pe el. Ferestrele pe care le-a \"deschis pur și simplu din greșeală\" au să-l poarte, fără nici o tăgadă, spre tipografii. Și lui, și Marie (pentru efortul făcut), un semn al aprecierii mele.

Atunci când cuvintele devin neputincioase, imaginația își ia zborul. Sonetul tău, mai dramatic decât pare, poartă cu el suflul magic al frământării. Apele fântânilor tale, chiar nesfințite, își continua poveștile. Un suflu îndepărtat, dinspre Labiș, ajunge până la mine. Mă mir, doar, de mirarea acelor care nu mai pot înțelege ceea ce este, de fapt, cu adevarat, poezie.

Stimate domnule Baciut,
biografia prezentata este coplesitoare. M-as fi asteptat, vazand exceptionala insiruire de titluri si materiale publicate, sa va faceti intrarea, pe acest site, cu poezii de marca. Am deschis, absolut la intamplare, poezia \"IEPURELE SCHIOP\". Deziluzie! Citez:
\"Și simt iepurele blând
cum încalecă pe mine
și cum merg spre niciodată
și cum și el însuși vine\"...
M-ati intors cu vreo doua veacuri in urma, la Alecu Vacarescu.
Excluzand aluzia la basmul cu \"un iepure pe jumatate schiop\" si la finalul care incearca, metaforic, sa salveze ce mai poate salva, poezia nu se ridica, stilistic, la valoarea pe care banuiesc ca o aveti. Spun asta pentru ca, fiind corect cu mine, consider ca o obligatie sa fiu corect cu fiecare.
Banuiesc ca inaltimea de la care coborati, facand - imi permit sa zic - cinste siteului, ii face pe cei care ar cuteza sa comenteze poezia, sa se simta blocati.
Ca simplu iubitor de poezie, si tocmai de asta, imi permit sa va urez BUN VENIT pe Agonia. Asteptam poezii care sa se ridice la valoarea pe care, cu siguranta, o aveti.
P.S. Interviul cu Nichita Stanescu este cu totul altceva.
Succes!
Cu sinceritate,

Daniel,
eu, neștiind despre ce este vorba în textul acestui \"peisaj
transcendental\", suport consecințele. Maria, dupa cum bine vezi, a facut ce-a facut și mi-a dat de lucru.
Lăsând gluma mai la o parte, meritul este al ei. Luminița pe care ai aprins-o îi aparține.
Îți mulțumesc pentru urări.

La drum lung te asezi, fratioare! Dar nu dispera! Dupa cum ni s-a mai spus, pamantul este rotund. Oricum te invarti, oricum te sucesti, tot de unde ai plecat ajungi. Pana atunci, insa, o sa te insotim, virtual, in \"ultima\" ta calatorie din cele alte multe care au s-o urmeze. Poate asa ai sa afli si cate ceva despre timp. Si noi, pe langa tine, ca, uite, il tot adunam si il adunam, si cand dam sa desfacem desaga, tot goala îi. Ia cararea dreapta si...poarta-ne prin lume!

Maria,
Stau mirat și mă tot uit la oglinda care se configurează; o oglindă la fel de virtuală ca și masa la care te-ai așezat. Mă uit în față, mă uit în spate...Lumina tinde către întuneric - întunericul către lumină. Și mă văd, reflectat, ascultându-vă. Atmosfera de \"tavernă\" îmi place. E locul unde poezia pendulează între vis și realitate. E locul unde simțurile converg, unde vocile se amestecă. Și simt, în \"aburul\" de care pomenești, cuvintele. Cuvintele care se modulează pentru a se acorda cu acea altă trăire, cu acea altă dimensiune în care \"nimicul\" devine \"ceva\", acolo unde intangibilul devine, parcă, tangibil. Sau, așa cel puțin, mă oglindesc eu în oglinda pe care, cu atâta sensibilitate, ai
deschis-o cititorilor.
În poezie, mai mult decât în ori care altă formă scrisă, tendința de a te contopi cu ceea ce așterni pe hârtie, este primordială. Tu, autorul, ești centrul acțiunii. Tu ești \"materia\" poetică. Gândurile tale, visurile tale se transformă, dintr-un aluat brut, într-o pâine aburindă. Greu de spus unde începe și unde se termină poezia. Totul depinde de \"foamea\" pe care o avem. \"Foamea\" pentru frumos.
Maria, dialogul pe care l-ai inițiat, direct pe subiect, fără nici o prejudecată, m-a cucerit și pe mine. Și sper că toți cititorii se vor putea vedea reflectați, așa cum, de altfel, m-am văzut și eu, în oglinda ta \"fermecată\". Iti multumesc atât ție cât și lui V.M., interlocutorul tău, pentru această
prezentare neașteptată.

Atropa, Felicia, Carmen, Fe, Lory, Liviu,
M-ati îndatorat. Mă folosesc de aceasta ocazie ca să vă urez, atât vouă, cât și tuturor celorlalți colaboratori ai siteului,
un an nou cu bucurii și multe succese literare.

Ela,
eu nu sunt autorul eseului, dar văzându-mă expus ca intr-un insectar, în văzul lumii, fără a ști ce să spun, nu pot decât să-ți mulțumesc pentru aceasta interesantă trecere în revistă a legăturilor intrisece care există între cei ce migălesc asupra versurilor și cei care au plăcerea de ale citi.

Radu,
Dacă înțeleg sau am înțeles corect, un text pus la recomandate trebuie să se remarce, cât de cât, valoric. Să fie, dacă se poate spune așa, peste medie.
Intervenția mea nu are nici o legătura cu modalitatea în care
este scris textul. Liber, alb, gri (cum spuneam pe undeva), cu sau fără rimă, ceea ce contează este \"valoarea\" lui, fiorul pe care ți-l poate transmite ca poezie.
Apreciez, ca și tine, frumosul. Dacă ar fi să fac o legătură cu cei care au lăsat comentarii, cred că ar trebui să consider intervenția mea ca un răspuns la solicitarea Silviei
de a avea o \"dezbatere\" pe marginea acestui text. (Observi, cred, că ocolesc cuvântul \"poezie\"). Revenind la comentariul meu anterior, sincer cred că prima parte a textului afișat este banală. În schimb, așa cum o percep, partea finală are în ea, transpusă, fiorul poeziei. Noi nu suntem Zei. Și Paul Bogdan, și Adrian Erbiceanu pot avea zile mai bune sau mai proaste. Asta nu înseamnă că orice text, care poartă semnătura lor, trebuie să apară la \"recomandate\".
Cel putin aici putem fi de acord. Uită tristețea. Avem un an nou în față. Numai bine.