Cain & Abel

‘Și a căutat Domnul spre Abel și spre darurile lui, iar spre Cain și spre darurile lui n-a căutat.’ De ce s-a petrecut această discriminare evidentă? De ce God All Mighty s-a arătat interesat de oile lui Abel mai mult decât de cerealele lui Cain? Să cântărească regnul animal mai mult în ochii atotvăzători ai Divinității decât regnul vegetal? Nu cred. Totul a fost calculat. Dumnezeu a dorit întâmplarea acestui episod biblic pentru a lăsa un mesaj moralizator pentru întreaga omenire. Cineva trebuia sacrificat în acest plan. Se pare că Abel a fost ghinionistul... sau Cain, depinde din ce unghi alegi să privești drama. După cum se știe, Cain a fost cel care a avut ideea de a aduce jertfă lui Dumnezeu. Cum de i-a trecut prin minte o asemenea inițiativă lăudabilă? Mai mult ca sigur, iubirea față de Cel de Sus l-a inspirat. Deși, după propria-mi experiență, astfel de gesturi nobile sunt făcute pentru a masca lipsa iubirii. Pe atunci nu exista copyright. Ca orice frate mai mic, Abel l-a imitat pe Cain în ritualuri. Dar, în loc de roșii, castraveți, cartofi sau usturoi, Abel își măcelărea oile întâi-născute pentru a le depozita pe jertfelnic. Care dintre cei doi frați depunea, oare, un efort mai mare în procesul de sacrificare? Abel. Din acest motiv, probabil, Dumnezeu a decis să-i acorde mai multă atenție. Cum putea să reacționeze Cain în fața acestei discriminări? Dumnezeu îi survola altarul fără a poposi câtuși de puțin în fața jertfelor sale vegetale. În schimb, în dreptul ovinelor căsăpite de Abel, God se oprea un timp îndelungat. Evident, Cain s-a întristat, fiind măcinat în interior de invidie. ‘Cu ce e mai bun Abel decât mine?’ s-a întrebat, foarte probabil, în mod justificat. ‘De ce Dumnezeu își oprește norul călător doar în dreptul stânei lui? De ce nu poposește, ca-n alte dăți, și deasupra ogoarelor mele?’ sunt reproșuri cărora o Divinitate cât de cât echidistantă nu ar fi avut ce să răspundă. Dumnezeu nu putea rămâne, în ochii posterității, indiferent față de suferința lui Cain. Deși îi știa invidia, God l-a întrebat inutil pe Cain: ‘Pentru ce te-ai întristat și pentru ce s-a posomorât fața ta?’ Cain a fost înțelept și a tăcut. Nu e bine să ceri socoteală lui Dumnezeu. O poți încasa destul de rău… În vremurile Genezei, primii oameni nu aveau la dispoziție mijloace de a se distra, de a-și alunga gândurile negre. Astfel, fără a fi capabil să-și defuleze cumva frustrările, Cain dezvoltă o ură fără margini față de fratele său. După ce aceasta a intrat finalmente și în sfera patologicului, a urmat chemarea: ‘Să ieșim la câmp!’ Dumnezeu a jucat cartea neutralității, deși Cain era mult mai voinic decât Abel. De ce nu a intervenit pe durata răfuielii? De ce a lăsat ca un fratricid să umbrească începutul de istorie a omenirii? Pentru că a ținut să lase un mesaj moralizator… În fiecare dintre noi se ascunde un Cain, se ascunde un Abel. Dacă civilizația nu ne-ar înlănțui impulsurile iraționale, am ucide pe toți cei pe care-i invidiem sau (mai rău) am fi uciși de cei care ne invidiază. Mesajul e puternic. Dar tot nu-mi explic discriminarea de ordin afectiv pe care Dumnezeu a practicat-o. Nu pot să nu mă întreb: oare Dumnezeu nu o practică și azi? Oare nu-și afișează \'nemărginita\' sa iubire doar față de unii dintre noi, în timp ce pe ceilalți îi tratează cu indiferență (în cazul cel mai fericit)?