Sadism

Când am împlinit 2 ani... am torturat și ucis prima vietate: un țânțar ce-mi bâzâia agonizant în leagăn. Am fost meticulos, îmi povestesc nostalgic părinții. Am chinuit biata insectă vreo două zile, ținând-o captivă în scutec pe durata somnului și a plânsetelor fără noimă. A trebuit să îi schimb temporar locația de multe ori, inspecțiile materne cu țel igienic având loc foarte des în acea perioadă. Am plâns îndelung după ce mi-a murit țânțarul. Mă atașasem de minuscula victimă. Dar îl păstrez în amintire... conservându-i într-un borcan cu formol un picioruș. Când am împlinit 5 ani... părinții mi-au cumpărat un cobai foarte drăgălaș. Doamne, cât de mult am ținut la șoarecele ăla! Poate pentru că a trăit mai mult decât prima victimă... Nu trecea o zi fără să-l fi maltratat în cele mai groaznice modalități. L-am ars, l-am gâtuit, l-am otrăvit... chiar l-am aruncat, în câteva rânduri, de pe bloc, în mijlocul străzii, printre mașini. A supraviețuit 5 ani, sărmanul. Epuizat, finalmente, a cedat... nu a mai reușit, într-o zi, să se salveze dintr-o tortură banală: scufundarea în WC și tragerea ulterioară a apei. Când am împlinit 10 ani... am primit drept cadou o pisică foarte jucăușă. O permanentă sursă de distracție a fost acest animăluț pentru părinții mei. Asta până când... am devenit posesiv și am decis să mă joc doar eu cu ea. Pentru a nu-mi fi luată pentru compania altora, i-am retezat un picior și o ureche. Mai târziu, deoarece surioara mea încă găsea mica felină atractivă, i-am tăiat toate membrele, o ureche, nasul și ce mai era de căsăpit la suprafață. Mă refer la surioară. Fapta mea abominabilă mi-a stârnit un nou apetit... Când am împlinit 15 ani... părinții mi-au cerut să-i eutansiez, deoarece durerea pierderii unui copil devenise de nesuportat. I-am strangulat spre seară, după ce m-am întors dintr-o plimbare cu multe omucideri. Ultimele lor cuvinte le rețin și acum cu exactitate: ‚Renunță la prostul tău obicei și du o viață normală!’ Am încercat... D-zeu știe câte pauze am luat în următorii cinci ani! În zadar. Nu am găsit motivația necesară pentru a mă lăsa de ucis. Am recurs și la practica asiduă a religiei: m-am călugărit. Dar după o lună, starețul și pustnicii din cor (cântau atât de fals!) au plecat spre D-zeu. Am revenit în lumea laică, abătut și fără o rază de speranță... Când am împlinit 20 de ani... am cunoscut dragostea. Mai exact, pe Cruela. Ne-am întâlnit prima dată la un concert al lui Cohen, unde ucideam amândoi cu pasiune spectatorii prea extaziați de vocea cântărețului octogenar. A fost dragoste la prima vedere. După această vedere, ne-am continuat măcelăritul. Ne-am reîntâlnit zece ani mai târziu, într-un lagăr de concentrare. Amândoi repartizați acolo pe aceași specializare: gazare. Împlinesc 30 de ani... și sunt fericit. Îi am alături pe Cruela, pe Kieler Jr. și duc o viață normală. Aș vrea ca și părinții mei să fie aici, acum, alături de mine, pentru a vedea cât de mult m-am schimbat...