Adela Setti

înainte să pleci scutură pragul în ferma aceasta de furnici / eu nu mai trăiesc îmi desfășor cuibul de văduvă neagră dincolo de nisipurile mișcătoare / de orice constrângere rămân doar duh e

am găsit în șosete o dimineață de vară cu cer văruit albastru. un pisoi cu ochii încă întorși spre sine. niște cireșe la urechi într-o poză pierdută. un caiet cu foi netăiate și

spuneai că ai sânge albastru te-am tăiat fin ca pe o roșie încă necoaptă trebuia să taci acum am fi fost împreună în turnul acesta murdar cărțile devin lilieci la ore mici în oglindă port

desenezi baraje turnuri de fildeș în fiecare zi de plictiseală sau din sterilitate le desenezi așa cum ți le-nchipui nu te-au avut niciodată din câte știu /eu/ umbra ești traversat de apa

_______________________________________________________ n e î n t r e ț e s e a m p e a m i n t i r e a a c e l e i a ș i m ă t c i d a r p â n ă ș i r â u r i l e î ș i s c h i m b ă c u r s u

prelate ude dezghiocând uitarea - dimineața de după ____ N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.

mai știi Vesta veche din bucătăria bunicilor cu plita ei multicoloră de la prea mult sirop ionatan și coșul de răchită de pe masă plin vârf de căsuțe cu sâmburi modelate rotund în forma râsului

degetele tale răsfirate peste ochi taie orizontul în cinci bucăți inegale pe care le poți servi bine unse cu zacuscă sau dulceață de nuci verzi la prima oră a dimineții strecurată prin gene și

ieșită din raza apusă pe praguri fetița din basm ne aprinde chibritul iar aerul întârziat între noi se întinde cu somn se chircește de vise să dăm casei foc îmbarcați clandestin pe un

dragostea trece zi de zi mai opaci / zi de zi mai veseli dincolo de zid constatăm că ne-am dat silința prea mult să îl construim fără greș ne mai leagă efortul de îndepărtare amintirea scorojită a

susții în continuare că vom supraviețui iluziei ca și când a fi împăiat de un copil ar umaniza taxidermia tu vei fi probabil un fotoliu de lux în care urmașii altora își vor servi ceaiul de

îmi era dor de tine unna o clipă am crezut că te-ai întors cu fața întâi zmee / scrisorile noastre pierdute în bulk / ca niște copii cu puf învățând să zboare invers / apoi lumea noastră verde cu

Oamenilor le plac poveștile, punctul de plecare și cel de sosire, dar mai ales linia sinuoasă ce le unește și uneori îl schimbă pe al doilea. Nu le place să știe sfârșitul; ar vrea destinația cât

biroul din lemn de cireș jumătate unghii două sferturi oase câteva fire de lână și urma cafelei de ieri (pătând cu revers orizontul verzui peretele alb și retina din care ies întinzându-mi

nu s-a schimbat nimic nimic poate doar felul meu de a primi aceste cuie acest sânge această rădăcină pentru că se moare în fiecare zi se moare și pe toți ne așteaptă cortina faptul că unii

we use to give our most precious meanings to the egos outside Oamenilor le place să fie singuri. Uneori. Ca să se adune, îți explică dacă-i întrebi. Ca și când înțelesurile lor ar fi roua întinsă la

te închizi în casă cu telefonul oprit și soneria dezafectată îți iei în brațe motanii și zaci câteva ore așa pe divan sub pătura în pătrățele colorate într-un tors continuu apoi citești o

ședeam sub castan pe o piatră de drum în fiecare zi la cinci așteptând pălărierul nebun toate ierburile miroseau a ceai cerul plin de aburi și casa mijeau gălbui niciodată nu venea la

măicuță mi-e plină gura de dulce prea dulce devastator dulcele acesta de măduvă crudă tutun tratat lapte miere și vorbe rotunde într-o zi nu prea îndepărtată zi mă voi întoarce la tine