Adela Setti

sarea păstrează nealterată doar carnea de acum într-un veac te voi gusta contrar așteptărilor sper să fii dulce până atunci nu-mi vorbi despre fiare pietre și ghețuri sunt failibile ____ N.B.

umbréle roșii peisaj tăiat într-un gard forjat și obraji anoști pretutindeni oamenii sunt frumoși, spui eu văd doar unghii lăcuite fără cusur în sandale de in cu bot rotund și genunchi

un foetus în formol înghițindu-și dreptul la viață you are a gold fish sometimes you make my life come true __________________________________ încă patru sau cinci mai demult număram invers

În seara aceea copacii de la periferie aveau altfel de umbre - se strâmbau la mine și nu știam ce semne vor să-mi facă. Scorburile lor căscau în nuanțe de negru. Le-am cercetat pe toate și din ultima

străzi după furtună / oameni cu capete goale / umbrele strânse / bastoane cu măciulii de argint/de plastic / fetițe cu volane / parc neted / cer violet / șerpi cu solzi albaștri încurcați în ramuri /

de ziua ta o să-ți cumpăr un halat verde să se asorteze cu baia în care faci scuba diving între două etaje să absoarbă aerul care te poartă între două falii rutiere va fi mițos ca amintirile

2. Pickhammer Cerul se rostește ades în formă de cai de îngeri de pești fără aripi. Dumnezeu se arată în altfel de urme. Alfabetul esențelor zace uitat la rădăcina fiecărui turn oprit prin

fâșii de apă pretutindeni între pietrele funerare iarba scârțâie îți amintești când înghețată mai pășeam prin alte ținuturi mai curate zăpada scârțâia la fel ca acum aceeași substanță dezactivată

ieșind din cerc am dezlipit masca de o parte ciobul de cealaltă rama de o parte sufletul ca o coală presată sub saltea de cealaltă dur trupul nepolizat de intemperii și a venit uitarea să mă ungă cu

dimineața mă împiedic de leda are gâtul tăiat evadează - mergeam spre hubertus o pregăteau pentru cină - fac stânga-mprejur din sprânceană dau un bobârnac visului - cu față de copil

eu te umplu și tu mă golești sunt râul care crește un lac ne ține împreună o iubire-baraj cu garanție limitată deja mă începe o matcă uscată de care vrei să scapi / forțezi limita spargi învelești

gozu își bagă dintr-o zi în alta piciorul de lemn. la câți ani l-a strâns nu mai așteaptă de la nimeni nimic. și încă poate să râdă. cu colțul de aur rămas din vremuri mai crunte dar bune cu el.

Pe prima am găsit-o într-o alună de pădure. Nu era perfectă și nu am îndrăznit să o înghit de teamă să nu încolțească în mine alunul. A doua era imensă și multicoloră. Avea pete cărămizii și

iubirea e un set de semne cojite. oamenii trec unii prin alții ca moleculele canceroase lăsând dâre de bale în urmă necesitatea de a pretinde. frica dezlipirii. în ciuda tăcerilor strânse ca

stinge lumânarea nu-i nimeni să mai vadă obiectele tăioase sub praful ca o blană închide ușa nimeni nu vrea să ias-afară iar noaptea-i șifonată ca o hârtie moale și învelește masa că nu adună

ai de toate umbra pe care o lași păsările pe care le sperii cu râsul dezordinea delicioasă din încăpere cănile cu cercuri pe dinăuntru florile din pervaz udate la timp îți certifică existența și

încape toată într-o sămânță cu vânt (banală și tristă ca acelea rămase pe crengi) și apoi într-un pahar golit doar de unii (babețica opțională) blestemați cei ce adună oscioarele

pictorul șade și tace. zidul e gros ca tăcerea funinginoasă din care se nasc fără durere norii. pictorul umple zidul cu nori. la sfârșit e negru. o siluetă în cumulus nimbus. dă-mi

caii apocalipsei nu pot fi vânduți în galantare de lux pe post de salam viitorul neîmblânzit te paște oricum reciproca e unavailable laxă e doar memoria un cadavru maleabil așezat