Poezie
VanishingTwinSyndrome
@antidotcom (ilustrată)
2 min lectură·
Mediu
Față
![\"Photo](\"http://i142.photobucket.com/albums/r106/adela_setti/stiu.jpg\")
pasărea aceea roșie ești tu / ai ruginit așteptarea lumina și aerul / vehiculate între noi cu zgomot de frâne / clopotele nu mai bat de atunci nicăieri / mersul meu pe vârfuri în conturul de cretă / înseninează drumul până la sticlă
uneori îți visez trupul spart / îl recompun articulație cu articulație / încerc să nu lași semne dar dimineața sunt stângace / ca la nașterea paradoxală a unui geamăn resorbit / de fiecare dată confund plecarea ta cu rămânerile mele
Revers
![\"Photo](\"http://i142.photobucket.com/albums/r106/adela_setti/JosePauloAndrade.jpg\")
acasă nu e liniște acasă ești tu / mirosind acrilic căutând culoarea / cu mâna întinsă ca a regelui Lear / lipită de ochii și carnea mea / tu și așteptările tale halucinate / invocându-mi prezența suficientă ca un ultim bănuț
acasă e un loc tăiat cu finețe / pe transversala tuturor viziunilor / un fragmentarium de doi/ îmbrăcat în pielea mea sumară / legat cu oasele tale fragile / multiplicat trăsătură cu trăsătură / în toate oglinzile chiar și atunci / când trupul meu șerpuiește dintr-o rană deschisă
într-o zi te vor căuta de mine ca de o boală și negăsindu-mă vor pleca / nimicul nostru se va cere spus cu spaima recompunerii confuziei din pântecele mamei / acasă nu va fi niciodată liniște / acasă rămâi tu cu mine la index / pentru cazul în care cineva s-ar îndoi că exiști / cu adevărat
Photo © Alain Boccard, Jose Paulo Andrade
____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.
pasărea aceea roșie ești tu / ai ruginit așteptarea lumina și aerul / vehiculate între noi cu zgomot de frâne / clopotele nu mai bat de atunci nicăieri / mersul meu pe vârfuri în conturul de cretă / înseninează drumul până la sticlă
uneori îți visez trupul spart / îl recompun articulație cu articulație / încerc să nu lași semne dar dimineața sunt stângace / ca la nașterea paradoxală a unui geamăn resorbit / de fiecare dată confund plecarea ta cu rămânerile mele
Revers
acasă nu e liniște acasă ești tu / mirosind acrilic căutând culoarea / cu mâna întinsă ca a regelui Lear / lipită de ochii și carnea mea / tu și așteptările tale halucinate / invocându-mi prezența suficientă ca un ultim bănuț
acasă e un loc tăiat cu finețe / pe transversala tuturor viziunilor / un fragmentarium de doi/ îmbrăcat în pielea mea sumară / legat cu oasele tale fragile / multiplicat trăsătură cu trăsătură / în toate oglinzile chiar și atunci / când trupul meu șerpuiește dintr-o rană deschisă
într-o zi te vor căuta de mine ca de o boală și negăsindu-mă vor pleca / nimicul nostru se va cere spus cu spaima recompunerii confuziei din pântecele mamei / acasă nu va fi niciodată liniște / acasă rămâi tu cu mine la index / pentru cazul în care cineva s-ar îndoi că exiști / cu adevărat
Photo © Alain Boccard, Jose Paulo Andrade
____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.
094.692
0
Ai un ochi format pentru astfel de instantanee, unde ți-e arma digitală de la șold?
:)
Cred că ai multe de exprimat și pe cale vizuală.
Ca să nu mai vorbesc de satisfacția de a posta un poem vizual inspirat de ceea ce ai simțit tu și ai surprins tu în fotografia ta...