Adam Rares-Andrei

adevarul e ca in poezia asta am regasit toata lumea, toate sentimentele, toate vietile si mortile la un loc. am mai gasit un dor nebun si un suicid care are o pofta de viata nebuna si asta e bucuria in care poeyia isi ascunde forta artistica. ma bucura si apreciez aceasta imagine care mai imi ofera din cand in cand cate un zambet-

e o statica mormantala in poezie care doar se multumeste sa picteze scenariile bine surprinse...e totusi frumoasa imaginea pe care ai filmat-o cu imagine. intelectul ti-a dictat bine si bucata de relief joaca rolul curat de poveste: gandurile nu se aseaza decat la ascultat- toate canta in amortirea verii.

pai si eu ma refeream la alta natura?

e frumos cum rasar din toate partile emotiile interne de fuga si curaj... e frumoscum toate metaforele cladesc nebunia care se contureaza in eu si care se autolimiteaza: tot ce intrevede e fiecare clipa ce asculta chemarile dorintei- vialitatea asteapta momentul nebun ca un chitarist asteptand rockuiala.

ok... mersi

e adeavarat ca e liniste si eo parere de nestinsa lumina.. metaforele sunt luate una dupa alta din viata normala si plasate uniform in arta: caderea ludicului in curiozitatea seninului se manifesta direct proportional cu rasfrangerea tainelor- aici se imbina tot frumosul si toata rostirea. de departe se aud pasi... sa fie libertatea?

depinde ce vrei sa spui in text...fiecare alta linie de plecare..

daca demonii isi aleg un statut normal de persistenta, exista acolo undeva un extrem scandal intre apele singuratatii si pustietatea frumosului inca nemeritat... poate ca dupa tot strigatul s-a facut o liniste stilistica in camerele sperentei si iata ca epavele sufletesti se pierd iarasi in cuvinte. cateodata pare sa fie de nestramutat acest val de necuprins si fata infricosatoare aseaza semanticul inaintea oricaor speculatii fantastice: de aceea acum totul e miscator doar in jurul sinelui- in alte locuri manifestarea e doar alegorica.

oarecum...mersi

iti multumesc frumos, Claudiu... o sa ma uit.

eu scimbarile le fac doar in poeziile care urmeaza..

pe langa tragedia simplei existente plictisitoare a femeii ce se hraneste de data asta nu cu dragoste, ci cu spirit de cersetor uitat intr-un sicriu binemeritat, textul se scalda luxuriant intr-o finete orbitoare de pasaje placute vederii. chiar daca visceralitatea sinelui e ca o lume ce imparte strofe pentru fiecare mormant inchinat iubitei, ma bucur sa vad ca lucrurile sunt asezate acolo unde trebuiau sa fie. chiar daca andreea pare vinovata, andreea stie ca poata sa vina sa cada in genunchi sa ceara mangaiere.. ceva in text imi spune ca nu primeste..

iar tu Petre, daca nu vrei infratire sau respect...nu voi mai manifesta...

a fost cumva ironica treaba cu braila?

ai dreptate, viziunea este foarte subiectiva... oricum mersi de trecere.

iti multumesc frumos Petre, apreciez si te respect.

din nivel in nivel corespondentele coloreaya trecutul in care se imprima din ce in ce portretul ei, portretul lui, portretul oricarui curajos cu mintea si cu sensibilitatea. deopotriva, vaslind in stari si in ipostaze, eul isi priveste in ochi propriile temeri, indoieli si probleme... pe de alta parte imaginile apar cand ca intrebari, cand ca surprinderi repetate de marci ale intelectului pentru ca toate destainuirile sa duca spre punctul descifrarii legilor libertatii sensibile: fiecare lucru se exprima si duce la cunoastere, fiecare eveniment revine la amintirea unei trecute imbratisari. totusi e mereu aici, dar parca e cva care face sa i se simta lipsa, sa fie faptul ca si-a schimbat pielea?

adevarul k asta puteai tu s faci in ceea c ma priveste, referitor la personale, risti sa te pierzi in vai necunoscute Petre. risti sa ratezi ceea ce am vrut eu sa punctez. nu uita ca ceea ce isi propune poemul e ceea ce am vrut eu sa ilustrez despre principiul prim d l kre a pornit: cunoasterea. dar tu anticritizandu-ma pierzi din vedere faptul ca nu ce este inramat in poem este esenta ci cunoasterea nemijlocita care intervine intre principiul a pirori si cel a posteriori. nu intelege gresit, tu ataci altceva dkt ti-ai propus... eu am vizat doar cunoasterea principiului prim... mersi frumos.

locurile sunt deja stabilite: noumenul si fenomenul. plecand d l asta au fost cateva inserari de commenturi poate prea ad literam... ma gandesc aici ca poate fenomenul interpretat de actualele viziuni exprima prea aparent un facto real. oare c s intampla dak inlocuim atat evenimentele fizice cat si predicatele sau personajele cu niste elemente mai apropiate de noumenul si principiul a priori de la care autorul a pornit- astfel, imi pare extrem de real sa substitui paradigma necorespunzatoare in care s-a lucrat pana acum si sa spun ca ideile metafizico-lirice propuse de poet pot fi generalizate un pic facand abstractie de cazul acesta particular. prin urmare, ideea de varsta, frica, efect, influenta si creatie pe orice plan, deschid aurora boreala a unui camp intact si enigmatic de fapt. iata-ne din postura aceasta sa postulam o galaxie a entitatilor de intelect sa prinda viata si miscare intr-un construct liric... sa recitim acum...

pai dak n-ar fi fost tiparul nu ai fi avut p c s faci versiune...oricum nu ma supar...si rasul c valoare are aici?