Poezie
oui, encore!
- dimensiunea vidă -
2 min lectură·
Mediu
mă țineau strâns legat
și eu,
cu pieptul deschis ca o epavă,
priveam cum astupau în el tot trecutul:
au spus ei,
că e mai bine să salveze omenirea de prunci,
și-n piept îmi adânceau mai mult tot iadul..
mi-au evacuat plămânii, iar inima cu primul lift a mers departe,
atât de departe încât în urma ei lăsa o dâră roșie,
o dâră temporară
de vin și de alge,
mă simt abătut-
vedeam deasupra mea trecând submarine și delfini
ce-și ancorau ideile în mine
ca niște ciocârlii fumând în fotoliul lor...
aveam nevoie de tine atunci.
să-mi aduci toate legiunile de vânturi de demult
și pe Dumnezeu,
să-mi aduci femeie, tu, limbile acelea care ne arătau secundele,
zonele,
vreascurile:
aveam nevoie, nebuno, să îmi cânți ceva,
să plângi-
acum, după 7 ani, când ritualul cere să fiu dezgropat,
sunt prins în lanțuri de iederă,
de flăcări,
sunt mort de 9 ori, de vară, de sânge.
aș fi cadavru în neguri și vicii,
dar spune să n-arunce peste mine pământul,
mi-e bine-n casa ta, la urechile câinelui tău..
și-n zarva ploii:
pic,
pic,
șiroaie de morți și de mașini,
mă afund în piept ca un accident în sicriu,
mă întind peste tot pământul și-mi așez unghiile...
și-mi așez venele.
063.570
0
mi-a plăcut
de-ai mai renunța la ceva balast
ce text pe cinste ar ieși...