4

După patru ani de tăcere, în luna în care trec binișor de 40 și după patru luni de la întoarcerea în țară, la editura Tracus Arte va vedea lumina tiparului al patrulea volum de poezie: "Kurva rumunski go home", redactor Teodor Dună, postfață Laura Catalina Dragomir. O fi de bine, o fi de rău?



"OK, mai publică altcineva ceva. Un cineva care a scris vreo trei cărți chiar bune. Mai bune decât multe despre care se spune că sunt „originale și autentice”. Doar că individul respectiv nu știe să facă zgomote literare în jurul lui, nu se duce pe la cenacluri, nu-și face selfiuri și mai stă și-n orașul Roman. OK. Probabil că omului ăstuia i-au lipsit banii. S-ar zice: mare scofală. Așa că se duce prin Olanda. La munca de jos. Aia care se face cu mâinile și cu dureri de spate și jupuit de piele. Ridică și ordonează paleți, tone de carne și tot ce poate fi împachetat și vândut. Din poet și jurnalist, omul ăsta se trezește sclav în suavul sistem sclavagist, de orientare capitalist-democratică. Ei bine, individul ăsta se-ntoarce în țară mai înfrânt decât a plecat. Mai scrie o carte – despre cum a fost acolo. Mare scofală, ar zice mulți. Eu, însă, aș zice că e o carte de o mare forță, o carte a dezumanizării, care redă credibil trauma etc.– dar despre cam toate cărțile se spun lucruri de felul ăsta. Aș putea găsi sintagme memorabile de felul „thriller al exploatării”, dar n-are rost. V-aș spune că volumul ăsta merită citit – dar și asta se spune mai mereu pe coperta 4. De ce m-ați crede? Și de ce tocmai pe mine? Pe Emilian Pal, da, pe el chiar îl puteți crede. A fost acolo, în infernul care stă la temelia bunăstării, liniștii și confortului. Iar cei care se întorc din infern trebuie mereu ascultați."
(Teodor Dună - redactor)



"Emilian Pal pleca, nu demult, în Olanda și poezia sa nu putea să rămână în urmă.
Aceeași poezie care, ani la rând, se implicase pentru ceilalți însoțea, într-o încorporare de ultim moment, un om în responsabilitățile sale față de siguranța alimentară a pâinii pentru ziua de mâine.
Un " bine comun" care sustituía poetul de România cu muncitorul pentru străinătate, același individ dar mai ușor și mai repede de curățat. Un P. V. C. uman la mâna metamorfozei de pe piața locurilor de muncă.
Emilian Pal pleca cu gândul că va participa la noua țară, îndeplinise conștiincios norme de igienă și securitate, fără îndoială că și mâinile și le-a spălat de câteva ori la ieșirea din România.
Scrisul, asemenea oricărui biosanitar esențial, abundă în consecințe și, tocmai de aceea, scrisul lui Emilian Pal și-a dat seama înaintea lui și a ales să fie, dacă nu s-a putut fericit, atunci corect cu viața cotidiană a angajatului de Olanda.
În poezia lui Emilian Pal e o poezie care nu vrea să lase la o parte nimic, o poezie a imigrantului care recuperează, prin adevăr, o demnitate de care e nevoie mereu.
Acest volum e despre necesități pentru care am face orice, despre lucruri care continuă pentru că ne gândim la ele, despre prudență ca drum care nu duce neapărat la mai bine, e despre schimbul de tură al eroilor.
Poezia lui Emilian Pal e o decizie care se repetă justificându-i caracterul și modul, atât de convingător, în care alege să nu asculte de normele care, multora, le sunt de folos.
Vorbesc despre un volum care s-a scris repede și despre un autor care a acceptat practica încrederii între scriitor și lectorul său fără să-și dorească neapărat implantarea concilierii.
Poezia lui nu are nimic din preocuparea cui face poezie pentru a fi solvent, nu anticipează succesul.
Această carte înfruntă o lume care salvează prin ajutoare sociale și pierderea semnificației."
(Laura Cătălina Dragomir, jurnalist cultural)

flash

când te uitai la flota de pescadoare albe
ziceai că Mării Nordului i-au crescut
dinți de lapte
pe plajă trandafiri înfipți în nisip pentru
surferii luați de valuri
pe stâncile uriașe care alăptau țărmul
buchete de flori pentru pescarii care
n-au mai apucat să se întoarcă din larg

am scos o țigară am pus-o pe o piatră masivă
în amintirea scriitorilor pierduți
în fabrici de mezeluri și sosuri

a fost pentru prima și ultima oară în viață
când am crezut despre mine
c-aș putea fi scriitor