când m-am îndrăgostit de mare, ea își purta ochii mari violeți
peste sufletul meu. arsesem de prea mult soare
devenisem nisip în nisip
trup auriu pârjolit.

cred că ne-am sedus reciproc. îmi dezmierda gleznele, îmi dezgoleam sufletul. și mă simțeam ca trăind un accident definitiv.

amesteca scoici cu buze uriașe. și câteodată îmi era frică s-o privesc. respira lângă mine. îi simțeam răsuflarea pe gene...

era prietenul ce-mi vorbea mereu sau m-asculta mereu. sau poate doar amantul ce mă avea până la ultimul gând.
până la ultima gură de aer.

de-atunci o împart cu atâția!
n-am știut să fiu doar a ei, n-a răspuns când i-am cerut să devină a mea.

acum mă ascund...am aflat că sufletele însetate de mare se cunosc iar pe străzi merg oameni cu sare pe răni.

dar pentru că mi-e dor de mare, sufletul meu are gust de nisip.
cineva m-a sărutat, odată, demult...
și încă-l poartă pe buze.