poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4092 .



cred că nu m-ați înțeles
eseu [ ]
teatru Colecţia: Teatru, film, spectacol, puncte-puncte

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nicam ]

2009-07-12  |     | 



Când n-am încercat încă să spun că-mi place, de luni până vineri, de anumiți puști. Mai mult decât de guma de mestecat, de surprizele de la guma de mestecat, de anumite desene, chiar animate și chiar decât de țestoasele ninja din desenele animate, chiar și decât de țestoase pur și simplu. Am încercat să spun?
Nu știu de alții, dar de Lari Giorgescu spun. Nu știu dacă la 6 ani voia să se facă actor, dar la 23 nu vrea altceva. Și asta îmi place.

Bref, după cele trei ceasuri rele ale unei zile de marți, a bătut ceasul bun la Play, cafeneaua craioveană unde se mai întâmplă și teatru. A bătut ora 9 p. m., la care a apărut puștiul pe scândura-ngustă. Timp de vreo 50 de minute, singur-singurel, a ținut în spate, gât, chip și restul corpului textul lui Rodrigo Garcia - Cred că nu m-ați înțeles bine, tradus de către Delia Mihalache și pe care l-a transformat în one man show-ul De luni până vineri (de fapt L-V:8-16, pentru precizie) cu ajutorul Mariei Drăghici.

Puștiul s-a numit Alex. A avut mai întâi 6 ani și un pic, s-a mândrit cu toate plăcerile lui: guma de mestecat, surprizele cu fotbaliști, desenele cu țestoasele ninja, cartea de desenat, cântatul. A fost Captain Planet și a povestit despre cum ar fi putut să salveze poneiul din parc, alături de care i se făcea poza duminicală. Dar copiii nu pot salva până la capăt, dacă părinții și alți adulți se păstrează prin preajmă. Și se.

Și m-am. Ca să urmăresc nu doar ce și cum știe și poate Lari să scoată din tolbă, ci și cum reacționează cele două amice pe care le adusesem să asiste, știind că trecuse mult de când nu mai fuseseră la teatru, cu haine scrobite sau mai relaxat, cu doar plăcerea atârnată de umeri.

N-a fost însă timp să mă preocup în imediat pentru asta. Nici să o tulesc chiar atunci în speculații metafizice sau estetice cu privire la ideea piesei, de altfel ofertantă: raportul omului cu sine și lumea, trecut cronologic prin vârste biologice nu mereu corespunzătoare celor psihologice. Trecut de la ingenuitatea adevărului vârstelor mici la abrutizarea adevărului vârstelor mature și alienate. N-a fost timp, căci puștiul te ține, cu toată energia corpului său, de la coama blondă, de ponei ciufulit, până la adidașii cu limbă lungă și limba forțoasă din cerul gurii, în priza râsului. Un comic prin care nu se declamă, nici nu se pedepsesc moravuri individuale sau de grup, ci doar înduioșător, apropiat mai degrabă de timbrul tragic al micului prinț decât de scălâmbăiala prea modernistă a bufonului.

Lari te ține, cu toată recuzita de aducere a textului în scenă, când apare, la 7 ani și ceva, la ora de d i c t a r e: m e s e r i a m e a. Discursul este simplu: oriceomareomeserie, până la urmă. Căci oricine rămâne cu ceva din anii de școală. Dacă nu cu un ghiozdan, măcar cu un bagaj. De cu noș tin țe. De la sindealfa până la blana de vulpe. Dar cu mult mai mult. Cât de mult, cât de greu? Păi cam câteva minute de tiradă în care puștiul enumeră, erect și sub reflector. Tiradă în care nici nu s-a oprit să respire. (Și am așteptat de vreo juma de an s-o aud, de când Lari îi repeta începutul, pe ciuci, învârtind niște cârnați pe un grătar, în curtea cuiva, aproape de urechile mele ciulite). Am așteptat să respire, discret, la sfârșit. N-am auzit dacă a și făcut-o, din cauza palmelor care se băteau între ele. Ale tuturor de pe la mese. Aveau de ce.

La 24 de ani, meserialuialex presupune tehnologizarea, ca o cârjă trendy. Biroul, gadget-urile (un monitor, un mouse, o tastatură, o pereche de căști, un telefon, un scaun rotativ). Plus respectul obedient al convențiilor. Și dincolo de orice, nerenunțarea la politețe și la formule: "vă mulțumim că ați apelat la serviciile info book, să aveți o zi bună". Iar Alex nu se oprește, deși "acum aș putea să mă opresc, să ies să mă plimb". Își iubește mama, și-a iubit iubita, cam tot ce face un adult așa-zis responsabil. Însă, ratat în fapt.

Înainte de toate, un adult responsabil se asumă. Pe el și telecomanda. Pe el și reacția față de televizor. Pe el și plăcerea. Un adult responsabil își permite să nu mai vorbească, să nu mai explice. Iar dacă tv-ul oferă filmul potrivit, își permite chiar și să se masturbeze. Să treacă de la curățenia vorbei la gestul făcut doar din nevoia gestului. Important a fost însă că extratextul prin care Lari a făcut trecerea între etape nu s-a resimțit, din partea unde mă aflam, ca presupunând o etapizare. A transmis prin curgere transformarea potențialității umane din copilărie în ratarea umanoidă de la maturitate.

Așadar, pe la orele 22 adultul matur din mine și-a permis să bată și el palmele. Îndârjit. Altfel nu putea să-și arate plăcerea. Căci de plăcut, insist, mi-a. Nu doar textul, rezumat aici fără dictare, ci mai ales tensiunea din jocul cu textul, din puștiul ăsta pe care dacă nu l-aș fi cunoscut de dinainte, tare mi-aș fi dorit să-l cunosc. Sunt deci și mai subiectivă decât în alte situații. În calitatea asta, mai spun doar că puteți da fuga și voi la Green hours, pentru acest L-V:8-16 al Ioanei Păun, când se va mai juca.

Și poate o să vă răspundeți singuri ce voiați să vă faceți la 6 ani și să vă recunoașteți unde sunteți acum. Cu viața, cu lumea, cu voi. Poate câțiva n-ați ajuns în loc de pictor cântăreț sau fotbalist. Sau un labagiu. Puștiul e cu siguranță foarte departe de asta. Și bucuros tare că repetă mult. E frumos când se bucură. Poate și voi.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!