Astfel am rămas (după acel crescendo melancolic) descoperit ca un sâmbure lângă porțile deschise ale râului Þărâna m-a respins până la

Am ajuns la oră târzie de noapte Am ajuns la oră târzie de suflet de nervi Am ajuns într-o prăpastie plină de vânt Într-o iluzie somnolentă Am

Dealuri împodobite de lumina culorilor melancolice Râul e-o alergare transparentă peste catifeaua pietrelor Ore nemișcate privesc nesfârșirea

Însingurată Umbră Ce faci tu acolo În templul tău de cărți și de hârtii Ce cuget aspru Ce simțiri suave Te-ndeamnă să mai stărui – să mai

Ceață - și pete de zăpadă pe acoperișuri Strada - o piele de bivol murdară și umedă Privirea mea ca lumina unei mici lanterne Cercetează golul

Toamna și-a desfăcut evantaiul de lacrimi Ea vine ca și altădată cu ideile ei întristate și simple Nu e de-ajuns pe pământ să te zbați pentru

Pe cărările pe unde umblă luna Pe câmpiile pe unde umblă marea Se întoarce hoitul meu iubit Se întoarce dintr-o veche transhumanță Galben cântă

Am ajuns la capătul ființei mele În această călătorie a gândurilor- Mai încotro - ce este? Nimicul? Întunericul? Sau poate e altceva Un vecin de

Iată începe bocetul trupului Bocet mocnit ca o ardere lentă Începe bocetul trupului Unde e harfa luminii? Unde e demonul care se lupta cu

Masa de lucru stă ca o cămilă încărcată cu poveri Scaunele suportă obrăznicia hainelor neglijente Și ceasul ticăie grăbit Și undeva se-aude cineva

Vârsta mi-o uit și privesc în albastru Diafanul albastru de sus Stau întins și mă rog nevăzutului meu astru Ce-n suflet luimina și harul mi-a

Vocea ta se stinge sub paloarea zidurilor înalte Și va rămâne doar o poveste Pe care nimeni n-o va mai ști Și iată amurgul desenează umbre Și o

Aceeași lumină același decor aceleași probleme Nici monotonia nu mai are haz nici monotonia Nu mai are ce-mi spune toate plesnesc în cele din

N-ai imaginație – mi-a zis - Și prin urmare ești în pom Sau poate la pământ Sau pe geantă Și habar nu ai ce vei scrie În continuare Fiindcă

Un cimitir de ploi, de cărți, de violențe. Curg morții care pun la cale viață rea - Noi stăm pe mușuroaie mari și așteptăm Să se usuce drumurile

Între timp Am scris câteva cronici Am tradus câteva poeme Am fost la redacție Am intrat prin librării Am călătorit în capitală și m-am

O răzvrătire e totul În golful adânc al ființei O maree de simțuri uitate Năvălind către sufletul buimăcit Cohorte de priviri Își poartă

Binecuvântă lumină învelișul bătrân Ce torturează sufletul tot mai mult Pune-i o aură nouă ca să-l proslăvească Neștiutorii candizi Vânturătorii

N-am mai existat demult- M-au înghițit niște valuri Niște adâncimi cenușii Niște morminte de piatră N-am mai existat demult- M-am pierdut

N-am mai trecut de mult Pe înaltele drumuri de aer Ce duc spre vechi întrebări Temple și sfinte și albe N-am mai trecut de mult Pe înaltele

O, desigur Mai degrabă trebuie să-ți fiu recunoscător Viața mea Atât de penibilă atât de stângace și lipsită De nervul îndrăznelilor - mereu

M-a căutat viața și nu m-a găsit Eram mereu în altă parte Dus de câte-un gând de câte-un vis Mă atrăgea necontenit ceva ce nu eram și nu puteam

Și iarăși nu mai știu unde sânt Și ce sânt și ce vreau și-n ce veac Și-n ce rană mă sting și cum vor veni Toate blândele morți și pașii

Poți să aștepți ceva sau poți să nu mai aștepți Va veni cineva ori nu va veni Vei plânge sau te vei bucura Dar mereu vei fi lângă oglinzile blând