Victor Felea›Poezii

Să jucăm comedia aceasta până la capăt- Noi între noi ne privim facem haz Saltimbanci de duzină sau actori de talent Nici o deosebire toți

Eu sînt un diamant pierdut în lume, un bulgăre neșlefuit, aproape nebăgat în seamă; eu sînt așa cum m-au născut pămîntul, stihiile puternice,

Moțăie orașul sub acoperișurile sale roșii. O frumusețe bătrînă plutește prin aer ca un dumnezeu milostiv Iar tu stai la

Dacă azi sînt abia un ecou tîrziu Sfîșiat de tenebre, Mîine poate și mai puțin am să fiu, Un galben schelet sunînd din vertebre. Dacă azi sunt

Mori sufletul meu Sau ce-i cu tine? Ce se întâmplă De nu te mai aud Oricât pândesc La marginile tale subțiate? Unde te-ai pierdut În ce nori

Nu mă întrebați ce fac Aș putea să vă răspund că nu fac nimic Dar precum știți e mult mai complicată viața Decât pare și în tot acest \"nimic\"

Orașul se întindea prolix Sufocînd în adîncimi mistere anonime Mergeam să te-ntîlnesc(la șapte fix)- Erai sensibilă și castă în mulțime. Ochii

La ce visezi făcînd cafeaua Iubita mea-la ce visezi La anii ce s-au dus ca neaua La somnul gușterilor verzi La bucurii imaginare Ce nu vor mai

Scheletul vostru triumfal și abstract Poate va crește din ape Poate va crește din humă- Îi aud duhul izvorînd virginal și intact. Vreau numai

În cele din urmă, tot ce e frumos În forma tristeții și-a durerii- Zadarnic te-amăgești cu bucurii, Zadarnic visezi fericirea, Zadarnic visezi să

Să merg pînă la capăt Așa cum sînt așa cum voi deveni Ființînd-cu tatuajele mele Nevăzute cu buchetul de lacrimi Strălucind la soarele vieții Cu