Ștefan Augustin Doinaș›Poezii

că poate să apară și iată-l întîmplarea voința mea tot una așa precum am spus copilăria dulce ca mierea și ca floarea și timpul abstracțiune de

Când omul, prăbușit, la început, în iarba dușmănoasă și-n țărână adulmecă-n țârâșul greu, pe-o rană, miresmele ce se-nălțau din lut și,

Candva fecioarele acestui astru ieseau sin casa, gangurind abia, purtand pe umeri ca un scut albastru o frumusete limpede si grea. Iar umbra ei,

O, de-aș ajunge să adorm odată!... Mă doare ochiul de minuni și fum. Vreau să se-ntoarcă toate și să bată, să salte inimile vechi din

Acum vreo cîțiva secoli într-o seară, trimisul diavolului pe pămînt intra-ntr-un schit de maici, sub frunza rară, purtînd la glezna vînătă de

într-o noapte în timp ce vuia codrul din creștete Dumnezeu mă soma c-o nuia moale: rostește-te! mă rosteam însă cum să-mi

Da: scoica moartă, peștera adîncă răsună ca o inimă. Dar ce-i maimuțăritul glas născut din stîncă, sau zvonul din cochilii, pentru cei ce vor să

Trei bufnițe îmi ciuguleau azi-noapte, privirile. - Ah, sînt aproape coapte: le-a pîrguit cu grijă (zicea una) chiar viermele ce-mbujorează

Iubita printre arbori nu se ivește. Jos, într-o rîpă umbroasă ca-ntr-un ungher, stau dumnezeiește bătut leneș de-un vînt ca și mine

Cu capul scos din găoace ca un breloc, Sfîntul Ioan se desface speriat de ceas și de loc. E ud și gălbui. E nădușit. Ghearele încă nu i-au

Fructele din tablou sînt un adio. (Pe masă, copiile lor zbîrcite agită-n vînt batiste-aromitoare.) Albastru, verde, indigo vor arde orașele

O, voi, urmași, împrospătată gardă în juru-acestui preaumil pamânt! Lăsați-mi încă inima să ardă aici, adânc, sub lespezi de pământ. Eu sunt

Văzduh nevârstnic. Stau și-ascult O mută convertire-n lucruri. Decembrie-mi vestea, demult, Acest pojar de involucruri Suflate ca din nări de

Am pornit spre Absolut, ca vestitul Columb spre Indii. Vom avea măcar norocul de a descoperi o nouă Americă?... Lord DUNSANY Să nu vorbim

La cumpăna nopții, eu sui într-un turn. Paingi, cucuvăi înțelepte se-ntrec să-mi opreasca urcușul nocturn de strajă pe strâmtele trepte. Dar nu

Arcașul și oșteanul și feciorul păzesc pe castelan care le-a spus: - Să nu lăsați nici umbra, nici piciorul, nici aripa s-ajungă până

în zori de zi când cea din urmă stea este sătula de isprăvi nebune un prinț al vânătorii povestea și-un gramatic nota ce i se spune \"mai

Șoarece sarind din gura-n gura (pentru cei cu suflet de copil ce-au ieșit pe brânci, printr-o spărtură, din cetatea lor, și vin tiptil;

Îmi plac fotografiile - la ceasul când se preschimbă-n tigri: fiecare își ține-n gură halca ei de timp. Noi înotăm - în ochii lor: zâmbind,

Laudator temporis acti? Dimpotrivă: sprintena, mima mea paște zina de mâine. Înnebunită de nașteri, zarea cu pântecul flasc respiră ca un

Ce-i astăzi, marți? Așteaptă. Că mâine-n zori, poetul pătrunde iar sub coaja bătrânului stejar, descuie șapte cercuri de lemn cu țigaretul

El cântă pe țărm. Perfida, unda mării s-alintă. Ea zicea: Mă simt silfidă, prinde-mă - și sunt a ta... Marea chicotea: - Ha! Ha!... Și-a

El cântă pe țărm. Perfidă, unda mării s-alinta. Ea zicea: Mă simt silfidă, prinde-mă - și sunt a ta... Marea chicotea: - Ha! Ha!... Și-a

Laudator temporis acti? Dimpotrivă: sprintena, mima mea paște zina de mâine. Înnebunită de nașteri, zarea cu pântecul flasc respiră ca un golf