Jurnal de bord
de Ștefan Augustin Doinaș(2004)
2 min lectură
Mediu
Am pornit spre Absolut, ca
vestitul Columb spre Indii.
Vom avea măcar norocul de
a descoperi o nouă Americă?...
Lord DUNSANY
Să nu vorbim de cei care-au sărit
din luntre, ca s-ajungă mai devreme
la țărm: sînt niște diletanți ai morții...
Noi însă, pasagerii cu vocație,
ne îndeletnicim cu diferite
afaceri, dintre care cea mai bună
e creșterea. Da: creștem, devenind
tot mai flămînzi de nemurire. Unii
se și realizează. Ce plăcere
să-i vezi crestîndu-și numele în lemnul
de pin al luntrii!...Unii dintre ei
păzesc copiii – să nu joace rișca.
Alții s-au instalat, cuminți la pupă
și studiază dîrele. Există
chiar mîncători de ciocîrlii, al căror
gîtlej o să le supraviețuiască.
Dar cei mai mulți își schimbă-ntr-una locul
împrumutîndu-și sculele, în transă.
Cînd cîte unul strigă:”Hei, luntrașe!”
ecoul îi răspunde leneș:”Doarme...”
Dar asta este o poveste-n care
mulți nu mai cred. In general, n-avem
Nici paraziți, nici boli molipsitoare.
(Idei există, însă nu fac pui.)
Un singur lucru ne îngrijorează
(dar cei ce-l spun sînt aruncați în apă):
de-atît amar de vreme n-am primit
nici un mesaj – un porumbel, o trîmbă –
ca semn că vom vedea curînd uscatul.
(Telegrafistul a murit, și nimeni
nu-și amintește alfabetul Morse.)
Să fi greșit direcția? ...Nu cred:
curentul bate-n dunga luntrii noastre,
iar soarele-apunînd ne-arată locul
de naștere al peștilor cu aripi.
Cît mai avem pînă acolo? Unii
susțin că, peste cîtva timp, vom trece
Meridianul Lunii, ajungînd
pe-o mare care curge dedesubtul
acesteia, de unde vom vedea
pe cer cum navighează umbra noastră.
E ora mesei. Se aud țipînd
cei care-aleși prin tragere la sorți
(cu zaruri măsluite!) vor fi astăzi
excluși de la festin: sînt bucătarii...
1967