Radu Gyr›Poezii

Trecut-au ani, ca peste șesuri norii... Dar, uneori, când ramurile lunii ne bat în geam cu zarzării și prunii, din zări adânci, așa cum

Minune clară, cosmică făptură, minuscul, candid soare vegetal, tu, candelă de aur, tu pocal, cu sânge dulce și lumină pură. Sinteză-a

În suferință cum și-n voluptate pătrund întărâtat și beat de seve. Sparg lacăte și uși ori zdruncin dreve și intru-ntreg, cu mâneci

Severă piramidă de granit, am fețe mohorâte și rigide, un monstru care tainele-și închide, în cosmică tăcere-ncremenit – Sub soarele

Dezmierd ușor un fraged fir de iarbă și-i ofilit cu-o clipă mai-nainte. Aud alături voci și, sub morminte, doar umbre glăsuiesc cu bezna

Verzi simfonii de ape și ostrovuri, sfărâmături de astre și comete... Galante sfecle-n rochii violete și verze-n azurate

Și vine-o zi când vezi că numai praf e Ce-a fiert în fraze, ce-a zvâcnit în verbe Și că și frunți și-nțelepciuni și jerbe Sunt numai biete

Din ce în ce mai robi acestei hume, ne rușinăm c-am pus de mult un semn pe file vechi și socotim nedemn c-am lăcrimat cu fruntea pe

În cimitire, sub străvechi coloane de iarbă făr'-aducere aminte, nu cranii zac, nici munți de oseminte de beznă scufundate ca-n

Departe de valahicele șesuri, îl sug osânda, pacostea și anii, ros de năluci și fript de pofte stranii, cu ochi fierbinți și lacomi de

Pe rafturile mele taciturne, la ore de amurg aurifer, Rimbaud, Petrarca, Schiller și Homer se scoală din volume ca din urne. Tiptil,

Abstracte schele și aprinse poduri peste vâltorile ce-n trup îți fierb. Spre tine urci cu paloșul, acerb, să te dezlegi din încurcate

Filozofii clocind între coperte, sisteme și doctrine și simboluri, rotesc pe sus, ca vulturii în stoluri deasupra mortăciunilor

Console, Flori de doliu între folii. Tresar, ca un suspin, bătrâne șaluri și-n scrin miros dantele vechi și voaluri, uitate, ca un cântec,

Nu vis de piatră-n nemișcare pură, nici rece sfinx în cremenea nevinii, ci, vie, din azurul tău, și crinii și lebăda-n zăpada lor te

Zvârlit de ape, putrezea în stuf, răscopt dogorii crâncene din slavă. Sub muște verzi, duhoare și otravă vărsa din ticălosul lui

Sâni sub velur și umeri sub dantelă – Condotieri ca vulturii la pradă. Madone cu tulpina de zăpadă suind pe-un zbor de îngeri în

Dacă-mi lipesc urechea de cimentul celulei, ascult, ascult cum sângele temniței, ca un mare tumult, ca un geamăt abrupt, curge pe

Revarsă aur zările din goarne. Sub vântul moale, murmurul agrest o liră e din miază-zi în Est, și parcă harfe freamătă și-n

Am tot rotit o lacomă oglindă, să prind adevăratele contururi de forme, chipuri, luturi și azururi ce perimetrul silnic mi-l

Sonoritatea gândului de-aramă mai amplă-i decât vorbele de aer. E clopot gândul, tunet e și vaer, iar șoapta abia fâlfâie-o năframă. Se

Dorm mările și asprele faleze. Nu-i nicăieri o rană să se vadă, dar o durere rece de zăpadă s-a-ntins peste genuni să scânteieze. Și

Dorm greu în piramide faraonii și lebede-au murit pe sâni de Lede – Cu brânciuri tari, istoria purcede din stepa unde gâfâie

O secetă de foc mi-nveninează adâncul meu de piatră cu tăișuri sân râpa mea cu sterpe grohotișuri, în care numai cremenea e