Radu Gyr›Poezii

Cade noaptea-n umbre sure și pe zarea dinspre Ciuc iese luna din pădure ca o cușmă de haiduc. Stele-și scutură arginții, aripi moi de vis

Te-am văzut într-o băltoacă amară: chip de mort, ochi de mort, mâini de mort. Al meu ești tu, chip? A mea ești tu, gheară? Chip de mort,

Soarele s-a rostogolit în râpă, spintecat de bolovani, și-n pădurea de pe malul râpei veșnic vuitoare urșii-așteaptă mierea lunii ca

Pe-unde-a stat bezna ca zațul străluce o noapte de ger. Ce duh prinde vântul cu lațul și-l bagă în cușcă de fier? Pe urma viforniței, suie

A plecat moţul cu gloata. Pumnii-s tari şi paşii grei, Parcă toată Detunata L-a-mbrăcat în piatra ei. A plecat moţul la ţară Şi tot

Lăzi grele. Doldora de tomuri. Pe rafturi cărți cu zeci de semne. Și-n noi, urcând ca niște domuri - înțelepciunile solemne. Cum gâlgâim

Rotesc cireșii hore și ciulendre, în zumzet de miresme și bondari. Caisul, năpădit de roade mari, e candelabru printre

Și iată-mă ajuns la anii maturi, încremenind în simetrii și norme, severe-arhitecturi și clare forme, geometrii de trepte și de

Venim, de unde? și-ncotro ni-i pasul? Poeți și vraci s-au urzicat în fraze, s-au perpelit pe săbii și topaze, să dea răspuns cu sângele și

În mine simt și pasărea și fiara. Le cresc pe amândouă-n carnea asta. Aripa-mi sparge inima și coasta, mă sfârtecă dihania cu

Sâmbăta vin câteva babe, punând lumini, plivind urzici. Lespezi domestice pe labe pasc timpul năpădit aici. Ce simetrie pe alei egale! ce

Seara, pândeam să-mi intre în cocioabă doi sfinți trudiți cu părul alb sub glugă. Din orice fir de iarbă smuls în fugă îmi răsuceam pe

La altitudini strașnice de foc, ne cheamă câte-o pasăre măiastră. Îi arde-n plisc o țandără de astră, de parc-a spart luceafărul în

Tulburătoare, caldă, goală de nu mi-ar ciocăni la uși, cu desfrânata îndoială n-aș preacurvi într-un culcuș. Lin lunecând și moale-n

În raiul Tău de demult am avut o mie de frunți năzdrăvane, în gând să cuprind cruntul Tău ne-nceput, să pot lumina peste munți și

Icoana tresare în colț și candela pâlpâie moale. – Scufundă-mă-n brațele tale, ca iazul albastrelor bolți. Ți-s slugă la curte, dar

Steaua prinde să lucească peste ieslea-mpărătească şi din nou trei magi varsă din desagi aur şi tămâie. îngerii de sus magilor le-a

Ca la o grea și crâncenă poruncă, dezgustul sterp mă șficuie cu bice, de câte ori speranțele dau spice sau fâlfâie un zbor ca o

Plopi mai limpezi decât ceața și-au tras spadele afară. Spune-mi bună dimineața, Inimă trezită iară. Frunze reci pe ramuri ciunte mă privesc

Beat de miresme, de pe puntea-naltă plecatu-te-ai pe ape ca să tragi din iaz, afară, luna de nădragi și după ea te-ai scufundat în

Din Rarău la Detunata plânge țara, geme gloata. Din Orhei la Feldioara plânge gloata, geme țara. Din Codrii Cosminului la Crucea

În râvna pentru-nalte-aureole, prin verzi mocirle-ades ne-mpotmolim. Zidim minuni, dar ce urcăm sublim, surpându-se, ne-ngroapă sub

Făcuse-un cântec aspru şi zbârlit ca o spinare de mistreț, roşcată, un cântec pentru munți, pentru granit şi pentru țara lui

Nu dor nici luptele pierdute, nici rănile din piept nu dor, cum dor acele braţe slute care să lupte nu mai vor. Cât inima în piept îţi