poezia e altceva?
de Mircea Ivănescu(2009)
1 min lectură
Mediu
nu trebuie să povestești în poezie - am citit
un sfat către un tînăr poet - deci să nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineața, și așezîndu-se pe pat aștepta să i se liniștească respirația, cu fața în mîini
să nu spun nimic despre chipul ei atîta de obosit
încît i se încovoiau umerii, în fața oglinzii, cînd
se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele
lîngă fața ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
să nu umblu cu versuri, ca și cu oglinda în mîini
în care se răsfrîng acele dimineți cu lumina cenușie
dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
serie de imagini - așa scrie. poezia
trebuie să fie vorbire interioară. adică
tot eu să vorbesc despre fața ei înecîndu-se, căutîndu-și
respirația? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre fața ei, despre mișcările încetinite prin straturi
de remușcări tulburi, de gînduri doar ale mele,
ale imaginii ei - ar fi numai un chip, o imagine -
și ea - adevărata ei ființă atunci?