Frunze
de Mircea Ivănescu(2010)
1 min lectură
Mediu
aș vrea să mă așez pe marginea trotuarului,
să aștept să se facă noapte la capătul străzii – singurătatea
mea de acuma mai are
ceva la fel cu cea din copilărie,
când nu știam că trece pentru totdeauna
vremea? nu se poate răscumpăra
cu nimic vremea de atunci? nu mai rămâne
adevărat nici un gest, chiar așezat
pe stradă cu capul în mâini?
și lumina, care se spulberă pe obiecte,
și obiectele se fac frunze,
și se fac frunze