ipostaza blândă a câinelui de aer
de Mircea Ivănescu(2011)
1 min lectură
Mediu
mopete iese seara în grădina orașului, sub munte,
să-și plimbe un câine de aer - câinele lui personal -
așa cum alții își au viciul lor propriu, și stau să se încrunte
în jurul lui. aleea de sub munte se face un bocal
cu peștișori aurii înotând nevăzuți în jurul lui,
al lui mopete. câinele lui urcă prin pietre -
cu peștișori aurii înotând nevăzuți în jurul lui,
ca și pânya penelopui, mereu sfâșiată lângă vetre
mereu căutate, și stinse, și iarăși. câinele stă
uneori la copaci. mopete, absent,
așteaptă. și mai târziu, din acest lent
urcuș pe alee cu un câine de aer are să
rămână pentru vreo făptură urcând
urma lui mopete, a câinelui, dansul lor blând.
din vol Mopeteiana, 1970