iubire nedeslușită
de Mircea Ivănescu(2010)
1 min lectură
Mediu
să te îndrăgostești atunci,în cele din urmă,de zăpadă,
adică să știi bine că e o iubire,în care se va sfărși
peste câteva săptămâni prezența ei,și aproape un an
după aceea are să trebuiască s-aștepți,de-a lungul zilelor calde,
sau prin nopțile reci,sau prin ceață,dar fără ca ea
niciodată să-ți apară înainte,sub pași,pe mâini,sau
pe față,în toate zilele acestea.(ca în adolescență,
când citiseși o dată că cea mai bună cale de a suporta
indiferența ei e să ți-o închipui plecată.doar că acuma
nu ți-o închipui absentă - știi că nimic - ca într-o moarte -
nu ți-o mai poate aduce acuma,aici,e ca o moarte).
și fără să te gândești la asta,știind
că s-ar putea ca până la iarna viitoare tu să n-o mai iubești,
zăpada - și atunci? trebuie s-o iubești în zilele astea mărunte,
umede,și murdare,în care ceața - se spune asta - mănâncă zăpada,
și zăpada e ca o femeie bolnavă - și tu o iubești -
și să știi - fără să te mai gândești - c-are să se termine -