despre moarte ca revedere
de Mircea Ivănescu(2009)
2 min lectură
Mediu
1.
sigur că nu este adevărat, murind
nu revezi pe nimeni - moartea este un val lung
care te poartă cu ochii închiși - și te leagănă -
și la început e un somn, și pe urmă o uitare -
și pe urmă timpul își pierde orice înțeles,
este numai o liniște care se întoarce asupra ei însăși
cu un singur ecou - și acela e-un nimb,
ca flacăra lumînării - și pe urmă lumina
își pierede orice înțeles - și pe urmă tăcerea
își lasă deoparte înțelesul - și suspendat
în ceva care nu mai are vreun înțeles - și pe urmă,
nici descărnarea de înțelesuri, plutirea în nimic,
cu scheletul neființei, gură în gură,
nu mai există, pe urmă nu mai este nici un pe urmă
dar nici vreun acum, și nu mai este nici moarte.
2.
dar moartea este o revedere totuși - însă de partea
aceasta a ei, cel care rămîne își deschide
ochii deodată - (și ceea ce vede atunci
dacă are să uite vreodată, un popor nevăzut de furnici
îi va mușca ochii, și nu vor mai vedea ochii lui după aceea
decît contururi). cel care a privit moartea
luînd chipul unei ființe - vede din nou
ceea ce nu s-a văzut niciodată de la facerea lumii,
ceea ce vede mereu - și oricît de repede
și-ar acoperi ochii - oricît de tare
ar gîfîi, săși acopere asurzitoarea lumină a tăcerii
din ochi, din urechi - ceea ce a văzut el atunci
a fost înfățișarea adevărată, a fost
- dar adevărul nu mai înseamnă aici nimic-
a fost
ceea ce se privește pentru întîia dată
și fără urmare.