Johann Wolfgang Goethe›Poezii

Te port în gând, când a soarelui rază Mi-apare din val; Te port în gând, pe când luna sculptează Izvorul cel pal. Te văd mereu,

Ce putem noi, mandarinii, Vechi stăpâni, slujind stăpânii, Când ne-am sastisit de toate Și e primăvara-n toi? Mai fugim spre sud și

Cinci lucruri n-aduc alte cinci mai bune; Urechea deschide-ți la ce-ți voi spune: Nu nasc prietenii unde-i trufie; Cei josnici sunt

Tu, care din cer cobori, Mângâi orice dor și chin, Cel lovit de două ori Tu de două ori l-alini, Ah, mi-e pasul tot mai greu! Chin,

Privighetoarea, de-a plecat, Se-ntoarce-n primăvară, Să cânte: multe n-a-nvățat – Străvechi, dulci cânturi iară. Traducere A. Covaci

Vin iarăși anii lungi de pribegie, Și-ngândurat el face orice pas; Nu cântă, să se roage nu mai știe, Dar când poteca-i grea, un scurt

Beți se cuvine cu toții să fim, Beți sunt cei tineri, fără de vin! Când se vrea tânăr, vârstnicul bea: Minuni, virtute va căpăta! De griji,

Intră-n munți, adânc în peșteri, Urmărește norii-n creșteri, Cheamă muza-n văi, la râu, Necurmat și fără frâu. De cum o floare

Stea-nclinată cu sfială, Lumânare albă, crin, Arde-n roșie beteală Harul, când e har divin. Timpuriile narcise În grădină stau, în

Ies mioare din fâneață, Ce rămâne-i verde pur. Dar e-un rai când prinde viață: Toată-i flori pestrițe-n jur. Nu-i speranța o văpaie Ca

Doar a uneia să fii, S-o cinstești întru vecii! Ne unim prin inimi, gând, Lida, fericirea mea, William, minunată stea, Eu prin voi

Cum? Ai trecut pe lângă mine-n pripă? Și-ai revenit și tot nu te-am văzut? Pierdută și nefericită clipă! Sunt orb? O, ce mult faptul m-a

Se știe că tu ești cea mai frumoasă, Că ești a florilor împărăteasă Și martoră nedezmințită, care Oprește orice fel de turburare; Deci nu

Dulce e privirea fetei ce te vrea, Ochii-s dulci acelui ce râvnește-a bea! Dulce-i a stăpânului salut ușor, Stinsa rază-a toamnei, soare

Toți merg acolo, merg pe rând, Iar alții prea devreme; Deci bravi, semeți și iuți, oricând Al vieții drum ne cheme... Ăst drum te ține-n loc

Nimeni nu se știe bine, Despărțindu-se de sine; Dar tot omul, zi de zi, Vrea să-și știe-al vieții rost, Ce-i acum și ce a fost, Ce-a

Dacă treci pe lângă fierărie, Nu știi calul când ți-or potcovi; Dacă vezi o casă în câmpie, Poate-n ea iubirea-ți vei

În ceasuri aurii de primăvară, M-a subjugat, fecioară, Chip îngeresc. În ale simțurilor mult plăcute bezne, Eu visul să-mi încep puteam

Cunoaște-te! Ce-nseamnă asta oare? A fi, dar și a nu fi... Ei, amice, E-o vorbă, a-nțelepților – și-i mare, Dar, scurt, în sine mult se

Cinstește-l pe-un străin, de-ți dă binețe, De parcă el ți-ar fi un vechi prieten; Vorbiți puțin, vă spuneți: „mergi cu bine”, Tot către

În Infinit de-ți vrei pe veci popasul, Cutreieră Finitul tot cu pasul. Traducere A. Covaci

(La Cartea I-a) Astfel vrea un tânăr să iubească Și se vrea iubită orice fată; Dar de ce din sfânt imbold să crească Chinul și durerea

Munca mâinilor să-mi fie Mult prilej de bucurie, Străduința când nu scade, Nu, nu-s vise ce desfată! Trunchiuri pomi vor fi

Mult mai frumoasă ca o zi Frumoasă este fata, Sub cerul liber, orice-ar fi, N-o pot uita – și gata, Venea-n grădină, vraja ei, Să mi-o