Ion Minulescu›Poezii

Doamne! Ce-am patit aseara!... De-a fost fapta de ocara, Sa ma ierti, ca-i vina Ta, Fiindca Tu ai vrut-o asa?... Cineva - Dar nu stiu

Toamnă... Vântul se strecoară Șuierând pe lângă zid Și mă roagă să-i deschid Că-mi aduce vești din țară. Vești din țară!... De la cine? De la ei

De unde vii, Și-n care preafericită țară Văzuși lumina zilei - tu, albă ca și-o zi?... Și ce nebune vânturi spre mine te purtară, Ce barcă

În noaptea-aceea luna părea un cap de mort Tăiat de ghilotină și aruncat in Mare- Un cap purtat de valuri și-n marșuri funerare Rostogolit spre

Ma-ntrebi ce fac?... Ce vrei sa fac Mai mult decat s-astept... sa tac... Sa casc... sa dorm si... sa visez Pe fondul roz al unei vechi

De ce-ai plecat?... Tu nu știai Că-n luna mai, Prin munții cu păduri de brad, Oricine-ar fi - femeie sau bărbat - Potecile te duc spre Iad, Și

E cald Și lacul pare o hartă de noroi... E harta unei țări după război, În care - dezgustat de-atâta murdărie - S-a sinucis și ultimul

Eu sunt o-mperechere de straniu Și comun, De aiurări de clopot Și frămîntări de clape- În suflet port tristețea planetelor ce-apun Și-n cîntece,

Ce regăsire triumfală după un sfert de veac aproape!... Îți mai aduci aminte, mare, de-Argonautul epigon Ce-ți fragmenta imensitatea Într-un caiet

În cinstea ta, - Cea mai frumoasă și mai nebună dintre fete, - Voi scri trei ode, Trei romanțe, Trei elegii Și trei sonete. Și-n cinstea ta,

Mă caut și nu mă găsesc!... Mă caut în vechiul ogor strămoșesc- În grâu, în porumb și-n secară, În apa fântânii cu ghizduri de piatră Și-n

Astepti pe cineva? Nu stii pe cine? Sau nu te-astepti decat pe tine Sa te-nfruptezi din ce ti se cuvine? Nu stii ca azi sau maine - Vrei, nu

Azi-noapte a plouat ca de-obicei, Că Dumnezeu face ce vrea... O noapte plouă-n cinstea mea... O noapte plouă-n cinstea ei... Azi-noapte, însă,

Romanță fără muzică Că ne iubim - și-o știe lumea toată - E-adevărat ; Dar cât ne vom iubi Nici noi nu știm, Nici lumea nu va ști... Și nu

Hai, vino ! Vino mai curand sa vezi Minunea-n care numai tu nu crezi Sa vezi cum cerul vesel se coboara Si muntele-ncruntat cum se ridica Sa

Se uită soarele-napoi... O fi pierdut ceva, Sau, poate, Așteaptă-n deal vreun car cu boi, Să-l plimbe și prin alte sate Cu gospodari și holde

Si-ai sa ma uiti - Ca prea departe Si prea pentru mult timp pornesti! Si-am sa te uit - Ca si uitarea e scrisa-n legile-omenesti. .............

Da-mi ochii-ti plinsi, sa-i mai sarut odata, Si lasa-ma sa plec !... Tu nu-ntelegi Ca-n orchestrarea intregirii noastre Nu-i ciripit de

Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată, Am să te iert - E vechi păcatul Și nu ești prima vinovată!... În

Iubire, bibelou de porțelan, Obiect cu existența efemera, Te regăsesc pe-aceeași etajera Pe care te-am lasat acum un an... Iti

În poarta curții unde m-am oprit M-a-ntâmpinat un zarzăr înflorit - Un zarzăr alb, ca părul meu încărunțit!... Și-n pragul porții-n care am

Femeia care mi-a vorbit aseara De constelatii fixe Si stele cazatoare Avea figura lunga si verde ca o pară Si ochii negri-galbeni ca un adanc de

Nu beau, Nu cânt Si nu iubesc!... Sunt ca un vechi raboj de lemn, Pe care-ncep sa recitesc Înfrângerile-n sens invers, Ca-n suflet, fiecare

Azi nu-ti spun decat ca te iubesc... Dar cat timp te voi iubi nu stiu - Maine, noul meu roman pe care-l scriu Poate nu voi mai fi dornic sa-l