Ion Minulescu›Poezii

Nu beau, Nu cânt Si nu iubesc!... Sunt ca un vechi raboj de lemn, Pe care-ncep sa recitesc Înfrângerile-n sens invers, Ca-n suflet, fiecare

De ce-ti sunt ochii verzi - Culoarea wagnerienelor motive - Si parul negru ca greseala imaculatelor fecioare? De ce-ti sunt buzele patate de

Multașteptatei De când te-aștept!... Sunt ani... Și anii, ce lungi îți par când n-ai cu cine S-asculți ciudatele romanțe ce plâng viorile-n

Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată, Am să te iert - E vechi păcatul Și nu ești prima vinovată!... În

Azi-noapte, Diavolul din mine - Un Diavol ce pretinde-a fi profet - M-a luat cu vorba-ncet...incet... Si m-a bagat in tainele divine, Pe care eu

Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam, Mi-a bătut cu degete de ploaie... Și la fel ca-n fiecare an, M-a rugat s-o las să intre în odaie, Că-mi aduce o

Am plecat... Necunoscutul mi-a zis: \"Vino, te aștept\". Am plecat în explorarea unor semne de-ntrebare Și-am pășit cu majestatea ultimului

Un singur lucru-ți cer: Să nu regreți... Și-acum, Pășește-ncet să nu-mi deștepți covorul Și măștile-adormite pe pereți!... Pășește-ncet ca și

M-am întâlnit cu Iarna la Predeal... Era-mbrăcată ca și-acum un an, Cu aceeași albă rochie de bal, Păstrată vara sus, pe Caraiman... Călătoream

Eu sint o-mperechere de straniu Si comun, De aiurari de clopot Si framintari de clape - In suflet port tristetea planetelor ce-apun, Si-n

Pe malul Oltului Pornind din Lotru spre Cornet, Șoseaua urcă-ncet... încet... Þinându-se parcă de mână Cu linia ferată, O vecină, Ce-i pare

Ce trist amor Să vrai, Să stai, Cu cei ce mor. Si ce avânt Să treci, Pe veci, Într-un mormânt. Ce fără rost Trăind, Gândind, De n-ai

A murit dresorul de sticleți!... A murit și ultimul dresor... A murit cu mâinile pe ei, Și cu ochii-nfipți în ochii lor!... Și-n odaia lui n-au

Au plecat bucureștenii toți la băi Și cu vara n-au rămas în capitală Decât morții și gardiștii... Iar pe străzile pustii și prin odăi - Praful

Sufocată de viața cu program Și de-același \"va urma\" cotidian Al savanților cu barbă, cu șoșoni și ochelari - Pedagogi și profesori

Quiproquo Azi nu-ți spun decât că te iubesc... Dar cât timp te voi iubi nu știu - Mâine, noul meu roman pe care-l scriu Poate nu voi mai fi

Paznicul mi-a-nchis cavoul Și-am rămas afară-n ploaie... Paznicul mi-a-nchis cavoul Și-am rămas să-mi plimb scheletul Pe sub sălciile ude, Ce

Pe-același drum, Mânați de-același îndemn nefast al năzuinții, De-aceleași neînțelese-avânturi spre tot mai sus, Pe-același drum Pe unde ieri

Tăceți, voi toți din jurul meu, Vă rog tăceți - Că-s obosit, Și-aș vrea să dorm, Și-aș vrea să mor, De-ar fi să pot muri curând și mai ușor Ca

Mi-am zis: Voi scrie trei romanțe... Și-n trei romanțe-mi voi închide, Ca-n trei sicriuri de aramă, trei morți iubiți - Trei clipe reci - Ce-mi

Cheia ce mi-ai dat aseară - Cheia de la poarta verde - Am pierdut-o chiar aseară!... Dar ce cheie nu se pierde? Cheia ce mi-ai dat aseară Mi-a

Ei sunt cuminti... Eu sunt nebun... Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu - Poate ca cel cuminte-s Eu - Desi de cate ori le-o spun, Eu pentru

Ochii negri, Parul negru, Si-mbracata-n negru toata, A trecut ca-nfiorarea unei umbre pe-nserate.. Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari

S-a sinucis un anonim!... Un \'fapt divers\', și-atâta tot... Căci anonimii, precum știm, Nu fac nici ei decât ce pot – Unii pleacă, Alții