Ion Minulescu›Poezii

Porniră cele trei corăbii... Spre care țărm le-o duce vântul?... Ce porturi tainice, Ascunse cercetătoarelor priviri, Le vor vedea sosind mânate

Iartă-mă că te salut numai din ușă... Te-aș pofti și-n casă, Dar mi-e teamă Că-mi aduci aceeași veșnică păpușă Și același vechi refren de

Tu crezi c-a fost iubire-adevarata... Eu cred c-a fost o scurta nebunie... Dar ce anume-a fost Ce-am vrut sa fie Noi nu vom sti-o poate

Azi-noapte-am stat de vorba cu plopii Si cu vantul!... Ma cunostea si vantul, Ma cunosteau si plopii- Ma cunosteau din vremea Cand colindam

Toamna, fată deocheată Biata fată!... Deocheată, dar frumoasă Și cochetă, Mi-a intrat odată-n casă, Indiscretă, Să mă-ntrebe ce mai fac... Ce

Inimă -- ciutură spartă -- Cui mai duci apă la poartă, Daca nimeni nu mai trece Să-ți soarbă din apa rece -- Apă bună de descîntec De la ochi

La marginea apei, cu sălcii și plopi, Trei gropari, azi-noapte, au săpat trei gropi... Una pentru mine, Una pentru tine, Și-alta pentru cine nu

Un singur lucru-ți cer: Să nu regreți... Și-acum, Pășește-ncet să nu-mi deștepți covorul Și măștile-adormite pe pereți!... Pășește-ncet ca și

Stofe vechi, o mandolină, Un Cézanne și doi Gauguin, Patru măști de bronz: Beethoven, Berlioz, Wagner, Chopin, O sofa arabă, două vechi icoane

În sfeșnicele vechi de-aramă Descresc trei lumânări de ceară Descresc ca nopțile spre vară. Și-n sfeșnicele vechi de-aramă Trei flăcări parcă se

Trec vagabonzii, Trec stăpânii grădinilor fără stăpâni, Trec antipozii fericirii patriarhalilor bătrâni, Trec anonimii omenirii, Trec corifeii

Tu ești ce n-a fost încă oul din cîte Ouă vor mai fi, Tu ești bazarul de surprize pentru Amante Și copii, Ești simetria maritimă A două

Din Orientul plin de soare, De flori, De fructe aromate Și de povești neterminate, Din Orientul plin de soare Și maladii molipsitoare, În

Iubire, bibelou de portelan, Obiect cu existenta efemera, Te regasesc pe aceeasi etajera Pe care te-am lasat acum un an... Iti multumesc!.. Dar

Tristețea trenului ce pleacă Noi n-am trâit-o niciodată, Căci - călători ades cu trenul - În clipa când plecăm din gară, Noi stăm pe loc

Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată, Am să te iert - E vechi păcatul Și nu ești prima vinovată!... În

Cand vei vedea intre geamuri, la fereastra, O cupa de cristal, Si-n cupa de cristal, o floare-albastra- Simbolul unui rendez-vous banal- Oricine

În seara când ne-om întâlni – Căci va veni și seara-aceea – În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint Și-ți voi citi Capitole din

Când vei vedea-ntre geamuri, la fereastră, O cupă de cristal, Și-n cupa de cristal, o floare-albastră - Simbolul unui rendez-vous banal

N-a fost nimic din ce-a putut să fie, Și ce-a putut să fie s-a sfârșit... N-a fost decât o scurtă nebunie Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de

Un singur lucru-ți cer: Să nu regreți... Și-acum, Pășește-ncet să nu-mi deștepți covorul Și măștile-adormite pe pereți!... Pășește-ncet ca și

Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înșelat!... N-a fost decât un început de nebunie, De care-ntâmplător

Că ne iubim - și-o știe lumea toată - E-adevărat ; Dar cât ne vom iubi Nici noi nu știm, Nici lumea nu va ști... Și nu va ști-o, poate,

Taci, Să nu-mi deștepți tristețea amintirilor culcate În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!... Taci, Să nu-mi deștepți în suflet tragediile