Moartea amanților
de Ion Minulescu(2006)
2 min lectură
Mediu
La marginea apei, cu sălcii și plopi,
Trei gropari, azi-noapte, au săpat trei gropi...
Una pentru mine,
Una pentru tine,
Și-alta pentru cine nu se știe încă,
Fiindcă-a treia groapă este mai adâncă
Decât cele două
Pregătite nouă -
Paturi noi în care vom dormi pe veci
Înveliți în umbră și-n cearceafuri reci.
Dar în groapa treia -
Doamne!...
Cine știe
Cu ce mort dormi-vom în tovărășie!
Vai, ce groapă-adâncă!...
Vai, ce groapă mare!...
Parc-ar vrea să-nghită mortul în picioare,
Nu cu floarea-n gură, ci culcat pe spate
Cum l-azvârliră cioclii în eternitate!
Cine-o fi vecinul nostru de-azi ’nainte?
Mort cu mintea-ntreagă sau scrântit la minte?
Vorbăreț ca ploaia?
Arțăgos ca vântul?
Sau tăcut ca mutul
Mâncal-ar pământul!...
Cine-o să ne țină de urât?
Cu cine
Vom vorbi-mpreună de rău sau de bine
Rudele și-amicii
Care-au să ne-ngroape
Cu „rouge-feu“ pe buze
Și „noir-mat“ pe pleoape?...
Cine-o să ne-ntrebe, ce-am făcut în viață?
Când sfârșirăm piesa?
Dis-de-dimineață,
Sau în miezul zilei,
Sau mai pe-nserate,
Sau când bate toaca, noaptea jumătate?...
Cine-o să ne-ntrebe cine-am fost?
Și cine
Va-nțelege-n fine, că Tu cu Mine
N-am fost decât niște anonimi
Și-n lume
N-am plâns niciodată și-am făcut doar glume...
Cine-o să ne-asculte - curios să știe
Cum își schimbă-amanții proza-n poezie?
Și cine-și va-nchide ochii de rușine
Că-i vecinul nostru?
Cine? Cine? Cine?
Doamne!...
Fă ca-n groapa vecină cu noi,
Nu cumva copita plină de noroi
Să ne strice somnul
Și să ne deștepte
Ca s-o luăm „dacapo“ tot pe-aceleași trepte...
Fă să intre-n groapă, ce ne-a fost mai drag -
Poartă fără gratii,
Casă fără prag,
Gură fără lacăt
Și inimă, fără
Ornic, să ne-o schimbe oră după oră!...
Și mai fă să intre și dragostea noastră
Dragostea de mâine cu „semn de-ntrebare“
Fiindcă a treia groapă, mai are-o fereastră
Deschisă spre soare
O unică și postumă consolare
Pentru toți amanții morți de surmenare!