Cântece
de Ion Minulescu(2009)
2 min lectură
Mediu
I E vina mea că te-ntâlnesc acum
Și-i vina mea că nu te pot iubi?
De ce trecuși așa târziu pe-aci
Și nu-mi ieșiși mai de cu vreme-n drum?
Privesc în zări și zările îmi par
Că-s tot mai reci și tot mai depărtate,
Și-n care țări de-ndrăgostiți uitate
Cei morți învie să iubească iar?
De ce-aș pleca cu tine?...Drumul meu
Nu-i drumul tău, și visurile tale
Le-aș spulbera la jumătate cale,
Că n-aș putea să te-nsoțesc mereu.
Norocul tău e veșnic înainte
Spre răsărit-al meu spre miazăzi;
Te-aș urmări de te-aș putea iubi
Și te-aș putea iubi de mi-aș aduce-aminte...
II Dă-mi ochii să ți-i mai sărut o dată
Și lasă-mă să plec în lume iar,
Nu-mi pare poarta-nchisă stăvilar,
Nici gura suptă și nesărutată.
Și nu-ntreba să-ți spun de ce te las,
Când știi și tu ce toată lumea știe-
Că nu putem iubi pe veșnicie
Și-s obosit de-al dragostei popas.
Azi vreau să plec din nou și-n noul drum
Să-mi uit de toate câte-am întâlnit,
Să nu mai fiu ca-n vremuri nici iubit,
Nici să iubesc cum te iubesc acum.
Și să m-afund pe drumuri tot mai șterse,
Tot mai pustii, iar suflul toamnei reci
Cărarea dulce-a liniștei de veci
În bietu-mi corp și-n suflet să mi-o verse.