Pășește-ncet
de Ion Minulescu(2006)
1 min lectură
Mediu
Un singur lucru-ți cer: Să nu regreți...
Și-acum,
Pășește-ncet să nu-mi deștepți covorul
Și măștile-adormite pe pereți!...
Pășește-ncet ca și cum n-ai fi
Intrat aici!...
Odaia mea e o scenă-n care-actorul
E veșnic altu-n fiecare seară -
O scenă ce-și păstrează doar decorul
Și liniștea
Ca și o modestă gară
Prin care trenurile trec mânate
De gestul unor mâini halucinante.
Pășește-ncet să nu-mi deștepți minciuna
Scrisorilor închise prin sertare
Și florile-adormite prin pahare.
Odaia mea e grota fără soare
Prin care nu mai intră azi
Nici una
Din cele ce pășiră la-ntâmplare...
Pășește-ncet să nu-mi deștepți bazarul
De lacrime-ncrustate prin dantele
Și nasturi descheiați de mâini rebele.
Odaia mea-i cavoul fără poartă
Din care poți ieși afar când vrei,
În el nu odihnește nici o moartă,
Ci numai visuri blonde de femei...
Pășește-ncet să nu-mi deștepți groparul
Și umbrele-adormite pe pereți,
Pășește-ncet și nu privi spre ele...
Și nu uita ce-ți cer: Să nu regreți!