Ilarie Voronca›Poezii

Hermetic somnul locomotivei peste balcoane ecuator Pulsează anunț vast TREBUIE dinamic serviciu maritim Artistul nu imită artistul creează Linia

Sângele a bătut ore în trecut, Plopii se țin de mână proverbial, Ploaie elegantă în caiet englezesc, Până în gând anotimpul e de metal Orice

toate orificiile sunt contoare electrice Agamemnon: vă spun că e extraordinar cutia asta urinează gramatical grilajul incognito violonist encrier

În suburbie cinematograf și bordel. Iată Geometria orașului: logaritm stelar, vals Pe fire electrice soneria Europei țipând fals, Luntre și pasăre

Tot ceea ce e nour în zdrențele cerșetorului Tot ceea ce e auroră în mâinile ocnașului Și voi, copii singuri, cari dăruiți pleoape și

Dacă-i atingeți mâna nu știți că i-ați atins-o Vă amintiți de dânsul, dar sub un nume nou, În miez târziu de noapte, în cel mai adânc

\"Strofa I\" Monsieur l\'archange est un bon chef contable Euridice: să-ți prind ochii cu ace de siguranță te rog până aici fără aluzii

lui Mircea Grigorescu Amintește-ți: Prin pomi cerul izbucnea ca o trompetă Și sub carnea fragedă a caisei simțeai osul viitor al

În diamant tăcerea. Omule ascultă, învață: În cârtița flămândă sub doliul din cărbune, În culmea odihnită cu-o respirație-n gheață, Când nu e încă

Un braț alunecă, dar celălalt se desface Ca un șoim, ca un joc de cărți, ca o pălărie A oceanului; în mâini, inima încă vie, Meduza e, din fruntea

Parc săpat în inel, amurg Surâsul îl porți ca pe un alpenstock, Strigătele urcă la cer ca apa în țevi, Vântul face reverențe până la trei

Printre crengile clătinate Se arată obrazul furtunii, Dar în ochii tăi se întoarce lumina. Aici sunt insule foarte frumoase. Ele au bucle. Ele

Cu lebezi înserezi pe eșarfa de sânge, Cu fruntea clatini marea în amintire-adusă Din cavaler rămâne o liniște mai frustă, În taur și-n păianjen

Auz și văz. Ochi plini de constelații, Și norii străvezii pe frunți, pe voce. Columne de cenușă să evoce Prieteni dispăruți. Și-atâția

Într-o dimineață întâia oară pe străzile unui oraș Tu, călător abia sosit pe străzile unui oraș Ai lăsat marea în port ca pe-o valiză plină cu

Nu. Ochiul ca un plumb liberat din pușca vânătorului, Va trage-n aer firul văzut al unui zbor, Lac cu oglinzi lucite în lunecata

Pian lent, cerul de gutapercă uite viziune atrofiată cinematograf incendiat, abecedar abstract, calendar. Peste pod ca o nucă de cocos s-a spart o

lui Ion Pillat De câte ori De pe înaltele claie de fân ale aurorei, Mi-am desfăcut pieptul spre nașterea sălbatecă a luminii, Și-am așteptat,

Era o vreme când noaptea La înălțimea ei adevărată Nu-mi întuneca vorbele Inima mea își dăruia lumina. Ochii mei înțelegeau scaunul de

M-am oprit în porturi cu scrâșnetul de spume al ancorelor, Am pipăit nesigur aerul ca o frunză care-și înalță timid umărul la începutul de

Și-astfel de lângă arborele care se smulge ca un ponton Voind să se prăvale cu spumele furtunii, Sau de lângă oceanul care păstrează infiltrat un

Când trec pe unde furăm iubire prin odăi Și umbre de-altădată mă-ntâmpină mă-ncearcă Un lacăt ruginește în aer și e parcă S-ar auzi un geamăt de

Dar am râs atât de luminos între hamurile iernei, Cuvintele trezite pe gingiile zăpezii, Și umbra între cristale ca o rufă înghețată, Până ce

Am privit în pâine și am văzut un obraz chinuit Și-n flacără de-asemeni am recunoscut un obraz, Atât de-adânc în mine lângă pietrele căzute, Lângă