Ilarie Voronca›Poezii

Colombei ulysse que de jours pour rentrer dans itaque Guillaume Apollinaire heureux qui comme ulysse a fait un beau voyage Joachim Du

Vântul e pătrat invers 50 LEI util gazometru interstițial cheamă hornar pentru esofag ein zwei pentru sept huit dieci temperament scafandrier în

Annie, pielea ta mai dulce decât funinginea Și eu, corabia mea împotmolită, Cu toată încărcătura ei de animale și plante, Guzganii ei cojile

Ceva luminos, dulce, vreau să vă anunț, Vouă tuturor, oamenilor de azi și de mâine, De-aceea am mai luat o dată instrumentele poetului, Căci

îți închin un imn ție veac al mediocrității nu mai vânăm ursul sur prin munții americii brațele noastre nu mai sângeră păduri sălbatece ne operăm

Ce frumoase instrumente de muzică sunt peștii în acest glas străveziu ca un acvariu toporași toporași alunecă în oglinzile somnului tâmplele se

Sufletul tău, o limbă roșie prin măsele, Și ochii plânși în cerul îngustei depărtări Cu fulgerul sub coaste înfipt până-n prăsele Cântecul alb din

Nopțile trec din mână în mână ca îmbrăcămintea bogatului Desfac cearceafuri peste oasele ghețarilor Șoldul colinelor primește lebăda

Lăuntric zvon ca viitoarea vioară Din brazii, câți, de fierăstrău uciși Cu broateci, stele-n lac privesc cruciș În mâl, la fund, cuvinte

Din mână în mână O eșarfă de sunete Au venit ape mari Ca niște câini cu limbile scoase. Printre arpegiile oprite Cu norul lângă o

Ziua, distanța-nchisă în pupilă Aici, acolo-n amintire iarăși Ca două ape întâlnite care-și Topesc oglinzile pe-aceeași filă. Uniți sau

lui Jules Supervielle Ființa ta mi-aduce din necunoscut glasul tău suav Ca un vapor care aduce din fundul Indiei albul fildeș. În locul unei

Să întârzii în aroma acestei zile de munte, Cu soarele care e în bobul de rouă ca-n strugure glucoza, Cu aerul ca o rochie albastră în vitrina

Dar am știut: versul e chivăra fermecată Care va face să trec nevăzut printre oameni, Prin noaptea ca o rază în jur desfășurată Nimeni nu-și va

Te chem și iată obrazul tău se-arată lângă mine Cum un oraș apare din ceață la primele silabe ale zilei Printre buzele crăpate ale pământului.

Floare a aerului zăpadă crești iedera visului în pleoapă răscolești lebăda glasului ca o spadă întoarce spre mâhnirea noastră fața ta albă tu

Acum în tipografii mașinile dorm ca niște pești uriași Prin ferestrele înalte noaptea își scutură sacii cu făină albastră Și curelele stau

Ridică vioară fruntea până la arcușul nopții Primește-n piept incendiul buclelor nocturne Și prelungește-n rana adâncă țipătul purcelului târât

_______________ în oglindă jurnal subsecretar fugărit și toate clopotele joacă biliard (asta începe să devie plictisitor) atențiune domnilor

Am aruncat năvodul să prind peștii culorilor Glasul e străveziu în zare ca un ou de găinușe Cutia gândului se ascunde în tufișurile

Te plimbi în călușeii sângelui, ca scrânciob inima De pe trapezul privirii se avântă în salt mortal zările Zările ca niște clopote se nesfârșesc

Laptele ierbilor se umflă în suvenir și-n chiot, Și inima e spuma care-a rămas din nară, Cu o cupă de vijelie până la buzele fierului, Cu pomi

C\'est quelque chose de lumineux, de doux, que je veux vous annoncer, A vous tous, hommes d\'aujourd\'hui et de demain. C\'est pour cela qu\'une

2 ma si affilano i rumori come pugnali l’aria si dissolve sulle mani edera il latrato ed ecco i fruttivendoli alzano le saracinesche del sonno i