Grigore Vieru›Poezii

Dragu-mi-i a te cânta, Scrisule venit din stele, Orice literă a ta Ca pe ochii maicii mele Dornic o sărut. Răsai, răsai, răsai Ca

Pomul, dacă-i ceri ori ba, Îţi întinde creanga: ia! E1 din rodul care-1 are Dă la mic şi dă la mare. Nişte poame printre foi Lasă şi la

Pâinică frumoasă, Din cuptor scoasă, Pâiniţă cuminte, Cu faţa fierbinte Cu faţa măicuţei, Cu mâna tăicuţei, Ca soarele-n vară, Ca

Ploaie-ploiţă, Mândră fetiţă, Cu cosiţa dezlegată Peste dealuri fluturată, Ploaie-ploiţă! Ploaie-ploiţă, Mândră fetiţă, Unde ţi-i cosiţa

Toată ziua, fâl-fâl-fâl! Să-i fie puiul sătul. Zboară ici, zboară colea, Dor li-i puilor de ea. Plouă, plouă,

Lui Alexei Marulea Cum aş putea cândva, măicuţă, Cum aş putea a te uita Când primul cer văzut de mine Sunt ochii tăi, privirea

Draga i-a fugit cu altul. S-a ascuns în codru. Uuu! El a smuls pădurea toată, Însă n-a găsit-o, nu. El a smuls pădurea toată Şi s-o are

Duminica dimineața Copiii noștri amândoi Se urcă în pat Între noi… Ne scot de pe degete Palidele inele, Le duc la ochi Și se uită la

(Lui Ion Hadarca) S-au otrăvit pe văi izvoare Și mierea adunată-n floare. S-a otrăvit barbar văzduhul De ce s-a otrăvit și

Martinel primi în dar Un frumos abecedar. „Învaţă de mititel Şi ţi-a fi mai uşurel!” Ursuleţul se sili Să-l înveţe într-o zi. Tatăl zise:

(Lui Fănuș Băileșteanu) Sunt omul duminicii. Nu dau nici un sfat Glontelui Și nu primesc nici eu Vreun sfat de la

„Şi nu te am la îndemână Decât pe tine, poezie.” Grigore Hagiu Aţi văzut pom Să nu aibă rădăcini? Pom care să nu înflorească Pentru

Lui Aristide Buhoiu Tot aurul românesc Era în potcoava calului. Fierbinte şi alergătoare Şi victorioasă, În văzduh scânteia. A pâine şi

(Lui Tudor Chiriac) Știam că tot Ce în mare se varsă Cale întoarsă nu are. Apropiatu-m-am de cântec, Fiind Țară departe și alt Sprijin,

Ceea ce, neauzit, Din ramuri cade Sunt frunzele noastre. Dar mărul? Mărul de aur? Ceea ce, îndepărtat, Sună în cântec Sunt cuvintele

Lui Ion Brad Nimeni nu poate muta Pământul în Cer. Poate că numai privighetoarea, Poate că numai cântecul ei. Dar i s-a tăiat

Totul e îndoielnic Chiar și ochii acei. Poate nu-s ai iubitei, Poate-ai altei femei. Totul e îndoielnic Chiar și rana. Poate că nu

(Lui Ion Cațaveica) Ce vină secera are?! Țin minte cum, dedemult, Mama, ca pe-un copil, În bucăți vechi de pânză Cu dragoste o

Tăcută Eşti, draga mea mamă, Tăcută. Ca mierla Ce-nhamă, deshamă Ca mierla. Ca frunza Când merge la coasă, Ca frunza. Ca iarba Când

Trandafir, tăiat dulce De mâna femeii. Steaua căzândă De cine-i tăiată?! Un fum răcoros A ceea ce arde în adânc Este izvorul din

Şi el din mamă s-a născut Ciudat A plâns şi el la început Ciudat Cânta şi dânsul uneori Ciudat Sorbea mireasma şi de

„E tot mai mică ziua” Ion Horea Pierzând pe mama, Mi-a rămas Patria. Dar nu mai sunt un copil De atunci. Caut umbra

lui Alghimantas Baltakis În tot pustiul Era o singură fântână. Pare ciudat, însă Chiar orbul o descoperise. „Ce minunată

E încă, e încă, e încă O pată de sânge Terra, O mare pată de sânge Ce întrerupe Cerul. Sunt încă, sunt încă, sunt încă Un râu de lacrimi