Grigore Vieru›Poezii

Masă de piatră. Scaune goale de piatră. Așteaptă Întoarcerea din bătălii A vitejilor voievozi. La ceas de taină Ei vor veni Să-și

Tu, iarbă, tot ai mamă? De ai, de bună samă: Atunci, când înverzeşti, De ea îţi aminteşti. Tu, floare, tot ai mamă? De ai, de bună

Piatra asta e o pâine caldă. Vântul ăsta e un vin domnesc. Și pelinul – busuioc sălbatic. Vine ziua aurindu-mi pâinea. Vine seara

Ai, în ochii mamei mele E un băieţaş pitic! Tare seamănă cu mine Numai că e foarte mic! Fără dânsul, ştiu eu bine, N-aş putea trăi

Boc-boc-boc! Ploaia în umbrelă bate: -Pot să intru? -Nu se poate! Boc-boc-boc! Ploaia în asfalturi bate: -Pot să intru? -Nu se

S-a dus ploaia, hopa-hop, Peste dealuri şi hârtop! Iepurașu-i bucuros, Că nu tună fioros! Râde cerul albăstrui, Curcubeul – gura lui! „Peste

Pe ramul verde tace O pasăre măiastră, Cu drag şi cu mirare Ascultă limba noastră. De-ar spune şi cuvinte Când cântă la fereastră, Ea le-ar

Izvoare – Limpezi zăvoare! Sufletul mamei De voi străjuit. Izvoare – Săbii sub floare! Loc vă ajunge Pe-al vostru pământ.

-Bună vreme, Moş Martine! -Bună vreme, măi copile! -Încotro cu noaptea-n cap? -La oraş să-mi iau un brad! -Bradul un’ să-l pui, mă rog?! -În

Greieraşul a cântat, Cri-cri-cri, La un chef de împărat, Cri-cri-cri. Şi-adus acasă-n sat, Cri-cri-cri, Scripca plină cu

Trece Soare, trece Lună... Și de chipul tău mereu Ca un pom de roșii mere Sunt rodit lăuntric eu. Trece Lună, trece Soare... Și de

Într-o zi pe sus hultanul O făcea pe-aeroplanul. Lângă un coteţ tihnit Puii i-au strigat în cor: „Nu te fă… Că n-ai motor!”

Pe degetul din dreapta mea S-a-ncolăcit înstelat Numele tău. Cu numele tău Îmi stropesc ochii în zori. Cu numele tău Iau mărul din

M-au plesnit peste chip, M-au vărgat Harapnicele vijeliei. Dar mi-am păstrat ochiul Curat Pentru imaginea ta Soare al

Totuși, dincolo, ah, De izvor și de măr, De floarea-soarelui, Vecia este săracă. Se uită soarele în Ai răsăritei ochi Până când

Porumb înalt. Tremură Luna Cu mătasea lui jilavă Subțiori. Și tu dezvelită ca rouă Cu numai Șiragul alb de mărgele la piept: Sudoare De

Lui Mihai Eminescu Sub un tei ce înflorește Ea, frumoasă, se oprește. „Bună seara, fete două, Cu ochi înmiresmați de rouă!” „Bună seara!

Se adună flori şi stele Pe sub seară În jurul măicuţei mele Pe sub seară Şi-o întreabă toate cele Pe sub seară Şi ea sfătuie cu ele Pe sub

Tot mai mic Devine omul zilei Și tot mai mare Omulețul imaginației Fiecare artist Are ieșire la mare Prin lacrimă. Copiii zădără

Cum mai semeni mamei, Lină floare, chip de aur mut, – Când mai mult pe nelumină Te închizi acestui lut; Când sub stelele ca

Veni un târgoveţ ciudat Din alt oraş sau din alt sat. -De vânzare sunt zorile? -Nu. -De vânzare ninsorile? -Nu. -De vânzare

„Pe buzele ei calde mi se naște sufletul.” De unde-a coborât? Făptură nelumească! Rouă cerească Pe gura uscată-a Pământului. Stelele

Nani, puiu, nani-na, Puişorule, Bucuroasă-i maica ta, Puişorule, Fiindcă are cui cânta, Puişorule, Şi pe cine legăna, Puişorule. Nani-nani

Foicică foi de fragă, Trăitu-mi-am viața-ntreagă, Trăitu-mi-am viața-ntreagă, Dar ca la-nceput mi-i dragă. Fost-am veșnic lăcomos După