George Bacovia›Poezii

Dormeau adanc sicriele de plumb, Si flori de plumb si funerar vesmant - Stam singur in cavou ... si era vant ... Si scartaiau coroanele de plumb.

Pastel - Adio, pică frunza Și-i galbenă ca tine, - Rămâi, și nu mai plânge, Și uită-mă pe mine. Și s-a pornit iubita Și s-a pierdut în

Fug ratacind in noaptea cetatii, In turn miezul noptii se bate rar; E ora cand cade gandul amar, Tacere...e ora lasitatii... Te pierzi in golul

Femeie - mască de culori, Cocotă plină de rafinării - Tu, care țipi la desfrânări târzii, Pe visători, cu greu, îi înfiori... Oh, sunt fecioare

Noapte de vara Noaptea-ncet ticnit se lasa - Poezie, sau destin - Luna urca, somnoroasa Vino, vin! Este liniste, racoare, Codrul e

Toamna în grădină își acordă vioara. Plâng strunele jalnic, lung și prelung Și-n goala odaie acorduri ajung... Și plâng în odaie, și eu din

Și iar toate-s triste, Și azi ca și ieri- Potop de dureri. Și visul apune În negrul destin... Și vremuri mai bune Nu vin, nu mai vin Și

Si daca... Si daca vremea iar se intoarce Nedumeriri in jurul meu, Un iad, dezgust imi este viata, Nu este cum a fi mai rau. Cand

In stanțe Efemere Se duc Orice plăceri... De mai revii Din haos, S-aude, - A fost, A fost... Plantează, Deci, un semn, Mai

Umbra Ma prafuise timpul dormind peste hartii... Se intindea noianul de unde nu mai vii ; O umbra, in odaie, pe umeri m-apasa - Vedeam ce

Eu scriu Și, poate, Trădez O criză morală, Fără s-o știu,- Ar obiecta Cititorul. Mănânc Ca să trăiesc. Scriu Să mă deștept. -

Încet prin ploaia tristă Un piept curbat de tuse Cu sânge în batistă Pe după colț se duce, Încet prin ploaia tristă. Tot plumbul ud al

Liniște... Nu se mișcă nimic. Foi galbene, uscate, Roșii, Că vor pica... Pe după

De-as fi artist Eu ți-as descrie A tale mândre gesturi,- Din al meu dor Ar mai pieri Când te-aș ceti In versuri... Ca pictor, Eu te-aș

Ce chiot,ce vaiet in toamna... Si codrul salbatec vuieste- Rasuna-n coclauri un bucium, Si doina mai jalnic porneste.

Tablou de iarnă Ninge grozav pe câmp la abator Și sânge cald se scurge pe canal; Plină-i zăpada de sânge animal – Și ninge mereu pe un trist

Cât de străin sunt de țara mea Și nici un dor nu mi-a rămas - Gând rău și-ntunecat Închide al dreptății glas. Va fi târziu în ziua-aceea... Și

Cu gândul meu La tine, Am întâlnit Aspecte similare. Părea că ești Chiar tu... Doar sufletul tău Mai rămânea

Depuis des nuits, il pleuvait. J’entends la matière pleurer… Je suis seul, et ma pensée Remonte aux cités lacustres. Je dors comme sur des

Voilà comme neige ce mois de décembre, Regardez les vitres, ma bien-aimée. Dites qu’on apporte encore de la braise - Je veux entendre le feu

Cercueils de plomb dormaient à poings fermés Comme fleurs de plomb, funéraire vêtement – Moi. Le caveau !... il y faisait du vent. Pour faire

Toujours plus seul et plus muet Dans son monde où règne l’oubli, Et toujours plus fort m’oppresse Une pénible misanthropie. De mes écrits,

J’arrête, je n’écris plus… Du vin, une cigarette – Autant d’après-midi s’en vont Comme une sensation imparfaite. Ce qui importe, pourtant,

Lorsqu’on vend n’importe quoi, Quand tout devient denrée – Ressuscite un son ancestral De la harpe surannée, Dans les coupes, qu’un vin