George Bacovia›Poezii

De-atitea nopti aud plouind, Aud materia plingind... Sint singur, si mă duce un gând Spre locuintele lacustre. Si parca dorm pe scinduri

E-o noapte udă, grea, te-neci afară. Prin ceață – obosite, roșii, fără zare – Ard, afumate, triste felinare Ca într-o crâșmă umedă,

Barbar, cînta femeea-aceea, Tîrziu, în cafeneaua goală, Barbar cînta, dar plin de jale, - Și-n jur era așa răscoală... Și-n zgomot monstru de

Pe drumuri delirînd, Pe vreme de toamnă Mă urmărește-un gînd Ce mă îndeamnă : - Dispari mai curînd ! La casa iubitei de-ajung, Eu zgudui

Blestemată mai fie și toamna, Și frunza ce pică pe noi - Blestemat să mai fie și tîrgul Ursuz, și cu veșnice ploi... - Cetate - azilul ftiziei

Plîngea caterina-fanfară Lugubru în noapte tîrziu... Și singur priveam prin ocheane Pierdut în muzeul pustiu... Și-n lumea ocheanelor

Havuzul din dosul palatului mort Mai arunca, mai ploua, mai plange - Si stropii cazand, in amurg iau culori: De sineala, de aur, de

Clavirile plîng în oraș Pe-o vreme de toamnă pustie... Și plopii plîng tot în oraș, Și-n totul e-o grea agonie. Par casele triste

Dă foșnet frunza măruntă, Umbra e rece-n pădurea sonoră - O mirare tăcută, poate cruntă, O amețire de toamnă, de-o horă. Un haos vrea să mă

Cum trec pe lîngă case mari...cătînd pe nu știu cine... O, toamnă-n foșnetul de somn s-adorm șoptind cu tine... Pe strada goală vîntul deodată

Nu cîștig nici un gînd Pentru a-l descrie, Compozitor de vorbe... În culori, reverii, armonii. Pentru a trece tăcerea grea. Compozitor de

Vom spune că toamna a venit...foarte trist La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva, Însă m-a trezit un glas pozitivist... Vînt umed, și

Da, m-am dus pe strazile de care imi scrii tu... E o jale de toamna pe-acolo... Pe la spital, la cazarma, e trist, cad frunze... La tribunal a

E frig, iarnă... Vreau să mă gândesc la anii mei pustii Nu mai aștept pe nimeni, Nici o speranță. Nimeni nu mai este liber Vreau să mă gândesc

Ninge secular, tacere, pare a fi mai bine Prin orasul alb, doar vantul trece-ntarziat - Ninge, parca toti murira, parca toti au inviat… Dorm

Căci Dumnezeu Mi-a dat să scriu Aceste rînduri, Credeam, Numai să privesc, La public, Și poate, Din umbra unei terase, Într-o

Poezia tace În zile de sfadă?... Puținul din toate Unde s-a dus? Cînd treaptă de om, Cînd animal... Către lumină, Către-ntunerec... Cum

Ca suflet Decazut, Un cer de toamna Greu, Intarzie Sperantele De ieri. Si frunze, Ani Zburand Prin lumne, In zadar... (Nu

Uitarea venea...a venit O lacrimă cade jos, totul tace, Lampa obosităa clipit Orice obiect atins șoptește: \"Lasă-mă în pace!\" De acum... Auzi

Muzica sonoriza orice atom... Dor de tine, si de alta lume, Dor... Plana: Durere fara nume Pe om... Toti se gandeau la viata lor, La

Eu sunt cu mine În toate e pace. Poezia e-n afară de omenire, Departe Și veșnicie. Frumoase rame la tablouri Nu pentru mine... Ce haine

Liniste, Nu se misca Nimic. Foi Galbene, Uscate, Rosii Ca vor pica... (Nici o miscare) Pe dupa case Sta soarele Spre

Îți aduci aminte de ziua în care ți-am sus că ești frumoasă, când cu buzele de sânge și cu ochii sclipitori prin arborii de toamnă te opreai încet,

Vai, si va veni o vreme Când adormi-vom amândoi, Și-nstrăinati, prin cimitire, Va plânge toamna peste noi. Ce poate, deci, a fi sub