Clavirile plâng în oraș... Afară o vreme de plumb Și vântul împrăștie ploaia, Tomnatice frunze prin târg Aleargă pe drumuri cu droaia. Un

Iarna, de-o vreme, mă duce regretul Prin crânguri, pe margini de linii ferate - Trec singur spre seară pe ape-nghețate, Când fâlfâie, pe lume,

E toamnă, e foșnet, e somn... Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plânset, e gol... Și-i frig, și burează. Amanții, mai bolnavi, mai triști,

Sunt clipe când toate le am... Tăcute, duioase psihoze - Frumoase povești ca visuri de roze... Momente când toate le am. Iată, sunt clipe când

Iubire, trecut pasional, Cadouri, Aurore de aur, Și rubin la orizont, Cu fantezii de muncă, Zori de ziuă, Dimineți de vară Și aspru ger,

Albastre, Roșii, Mov, Albe, Dormiți, de-acum, Abandonate flori, - Zapada albă Curge peste voi, Mai friguros, În parcela Din dosul casei.

Când iar începe-a ninge Mă simt de-un dor cuprins, Mă văd, pe-un drum, departe, Mergând, încet, și nins. Sub streșină, cerdacul Se-ntunecă

Cântec, deasupra cetății, Îmbătrânire?! Eternității i-am zis: La muzica asta frumoasă, Sunt lipsuri În sângele meu. Îngeri, deasupra

I Aceste cuvinte Þi le trimit De lângă lampa arzând. Acuși mă culc, Dar făr-a dormi Voi asculta Derizorii ecouri. - De-ar veni

Ebreie, Plângând te-ai dus de-aicea peste mări Și te-a cuprins, pe veci, în depărtări, America... Ebreie, De dorul țării noastre, de

I Egipet - șuviță de viață-n țara deșertului neadormit. Canalul de Suez - bijuterie pe nedrept înverigată. O, piramide, de ce lăcustele morții

În sunete lirice Și bucuroase Și cu proiecte Interesate... -Nici un minut Pierdut degeaba, - Poate că ziua Trecu. Se face

Minute de mocniri Și-ngăimări... Reprezintări lumești, A omului mizantrop Și singular... Sarcastic chief Din depărtări...

Veacul m-a făcut Atât de cult Încât mă uit Peste oameni. Am învățat atâtea În timpul din urmă, Că suntem La un punct însemnat. S-ar putea

Încet prin ploaia tristă Un piept curbat de tuse Cu sânge în batistă Pe după colț se duce, Încet prin ploaia tristă. Tot plumb ud al

Sunt cațiva morți în oraș, iubito, Chiar pentru asta am venit sa-ți spun; Pe catafalc, de căldură-n oraș, Încet, cadavrele se descompun. Cei

Au salon débordant de rêves, Dans le miroir large et ovale, tout encadré en argent, L’automne se reflète, Et le parc sujet aux gangrènes, Dans

Sous la pluie triste, doucement Une poitrine malade de toux Le mouchoir taché de sang Tourne le coin, va dieu sait où Sous la pluie triste,

Et l’automne, et l’hiver S’en viennent tous deux; Et il pleut, et il neige - Et il neige, et il pleut. El la nuit descend; Elle est nue et

L’automne est un cor de chasse Agonisant et - lointain – Une envolée d’oiseaux passe, Et s’évanouit soudain. Infinimenet il bruine… Personne

Il neigeait d’abondance, tristement, il faisait tard Quand un piano, à ta vitre, m’interrompit : Je fondis en larmes, et ce fut la folie.

Contre les carreaux, un sanglot s’éteignit, Et sur le monde, le plomb d’hiver s’étend; Écoute les corbeaux! – me dis -je en soupirant… A

Dehors, il neige en avalanche, La bien-aimée joue au piano. Dans le bourg, les ténèbres s’épanchent (s’étanchent) Comme s’il neigeait sur les

Une nuit fluide, où l’on noie dans de lourds torrents. Dans le brouillard - fatigués, sans horizon, rougeauds – Se consument d’enfumés et de