George Bacovia›Poezii

Clar de noapte parfumat, O grădină cu orizontul depărtat... Și în somn, pe banca veche, cugetări se contrazic, Greierul zimțează noaptea, cu

Când iar nebun și bolnav, Prin sanatorii, sau spitale, Voi sta privind Al vieții vals Și câte sunt,-ca un adio... Prin sanatorii, sau

E-o muzică de toamnă Cu glas de piculină, Cu note dulci de flaut, Cu ton de violină... Și-acorduri de clavire Pierdute, în surdină; Și-n tot

Pantofi de aur, expuși în vitrină, Veți sta sub dantele, în nopți de baluri, Și-n ale valsului leneșe valuri Veți râde prin săli,- potop de

Enervat de această lungă agonie a unui veac suspect; umilit, mai mult ca totdeauna, de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al

Melancolia m-a surprins pe stradă, Sunt amețit. Oh, primăvara, iar a venit... Palid, și mut... Mii de femei au trecut; Melancolia m-a prins pe

Iubito, cu fața de mort, Fecioară uitată în turn, Plîngînd în balcon Cu grai monoton, Cu suflet taciturn - În visul meu te

Sunau țambale, târzia noapte... De cabaret comun- Femei răcneau beția falsă Prin miros de tutun. Erau ziare, evenimente De vreme grave, sau

Singur, singur, singur, Într-un han, departe – Doarme și hangiul, Străzile-s deșarte, Singur, singur, singur... Plouă, plouă,

Toamna sună-n geam frunze de metal, Vânt. În tăcerea grea, gând și animal Frânt. În odaie, trist sună lemnul mut: Poc. Umbre împrejur

Iarbă de plumb și aer tare... Pudrat pe-o eczemă ce fața mi-o sapă; Pe câmp, cu-o umbră de cugetare- Violet, corbi, și-oglinzi de apă. -O, tu,

Cum gîndul stă... A vieții proză numai Privind... Pustiu parcurs Mai mult cu gemete De fizice dureri Cum au plecat Speranțe,

Roz Galben Alb Verde Cenușiu Covoare Peisagii din zări: Împăratul alb, Împăratul negru, Bogății grase Într-un ascuns

Nu e nimeni... plouă... plânge-o cucuvaie Pe-un acoperiș de piatră-n noapte cu ecouri de șivoaie, Vai, e ora de-altădată, umbre ude

Seară plăcută... Lumini de candelabre... Și fotografii mă filmau. O, sala cu flori Și versurile mele Bătrâne!... Am văzut bogățiile de

Dintre câte-am încercat Nici un dor realizat... Poate, mâine Și mai mâine, Va fi dulce Acea pâine. Și cum stau de supărat, Chiar de toate

E frig la câmp... Sunt încă Resturi de zăpadă. Mărunte flori Prin șanțuri. Departe, Soare tânăr Fuge... Zefir, Azur, E frig la câmp.

Þii minte ? Orchestra frigea În bizare prevestiri, Balul... Cum am plecat de-acolo, Nu știu, - Sau tu că-ai fi rămas În

Vagabondând, într-un amurg blond, Am dat de-ale cimitirului porți- Acolo cioclii își bat joc de morți, Și-am râs un râs de vagabond. O, râsul

Eu sunt un monstru pentru voi Urzind un dor de vremuri noi, Și-n lumea voastră-abia încap... Dar am să dau curând la cap. O, dormi adânc,

-Ce bine-a scris Și cu talent Un inspirat Din secolul trecut... Are ceva din actual. Întâmplări, Locuri, Aproape ca astăzi. Ce

O, nu mai cânta, harmonie pribeagă, Că plâng, și nu știu unde să mă duc, În toamna care plânge pe-o veche modestie, Cu ploaia care curge în

Tristă, după un copac, pe câmp Sta luna palidă, pustie- De vânt se clatină copacul- Și simt fiori de nebunie. O umbră mormăind pășește... E

Mai bine singuratec și uitat, Pierdut să te retragi nepăsător. În țara asta plină de humor, Mai bine singuratec și uitat. O, genii întristate