Georg Trakl›Poezii

Stă soarele-ncins după-amiaza solemn. Lin zumzetu-albinelor piere. Surori în grădină șoptesc. În tăcere Băiatul ascultă-n cămara de

Îngeri pictați păzesc altare; umbră Și calm; și rază din priviri albastre. Trist șovăie în gol făpturi sihastre. Fum de tămâie și leșie

Rachete scânteiază-n galben soare; În parcul vechi ce furnicar mascat! În verzi oglinzi de cer priveliști cad Și faunul strigând l-auzi

Pietre roase dogorind. Cresc nori galbeni de tămâie. Zboară-albine zumzăind, Pe grilaje flori adie. Un convoi se mișcă blând Lângă ziduri

Trec, seara, prin pădure scamatori Și trag micuții cai trăsuri ciudate. În sumbrul șes apar pictate sate, Comori de aur sunt ascunse-n

Albe și albastre flori Ies senine din pământ. Țese-argint amurgul blând, Blând pustiu, călduți fiori. Risc e viața-n

Un covor în care pălește peisajul bolnav, Poate Genezareth, o luntre-n furtună Se năruie lucruri de aur din norii ce tună Demența ce-l

Era pe la amiază, când, Pe-o piatră veche-ntins, văzui Trei îngeri în ciudat veșmânt Stând în lumina soarelui. O, plin de presimțiri nou

Prietena care fluturând flori verzi Se joacă-n lunare grădini – O, cum arde după gardul de tisă! Gură de aur care mi-atinge buzele, Iar ele

Din crengi mijind, pe roșii sfere cade Ninsoarea lungă lin și-ntunecat. Cu preot e condus un mort bărbat. Și pline-s nopțile de

Trec, seara, prin pădure scamatori Și trag micuții cai trăsuri ciudate, În albul șes apar pictate sate. Comori de aur sunt ascunse-n

Fructele putrede te-mbată. Pomi și tufe-n soare sună, Muște negre cântă-n brună Rariștea pădurii, roată. În albastru-adânc de baltă Foc de

E-n cameră-ntuneric des Tatăl meu doarme, eu veghez. La lumânare chipu-amar Al mortului e ca de var. Bâzâie muște, în miros de

Vermină, șoareci și guzgani se-agită, O oaste, pe podea sub luna plină. Ca-n vis brusc vântul țipă și suspină. Umbre de frunze mici la geam

Mă legăn pe-o creangă-n adâncul azur, Vălmășagul de frunze-ntomnat Fluturii beți licărind îl străbat, Răsună în luncă securi. Mușc boabele

Vino, prietenă, pe fruntea-mi, seară, Prin țarini verzi de catifea trecând. Fac semn și sălciile, festiv și blând; Pe crengi șoptesc voci

În lupte și pustiu – orgie sumbră, Pe ora ta-i stăpân Saturn. Sub negre tuia rătăcind, Eva plină de răni se duce. Și rupt de câini i-e

Vântul ce vârfuri de purpură mișcă ușor E-al Domnului suflu venind și plecând ne-ncetat. În fața pădurii stă, negru, un sat; Trei umbre-s

Oglindă roz: chip respingător Ce-apare în beznă-ndărăt, Plânge sânge din ochi sparți ce nu văd Se joacă cu șerpi morți bârfitor. Omăt

Dispare-n pini un stol de ciori Și seara de verzi cețuri se-ncarcă. La dans fete-n cârciumă-aleargă Când sună, ca-n vis, viori. Cei beți se

Taci! bătrânul vine-n treacăt; Pasul i se stinge iară. Umbre urcă și coboară – La fereastră-i un mesteacăn. Și-n podgoria bătrână Zburdă-a

Strigăt de faun prin scântei o ia haihui, Lumini în parcuri spumegă-n cascade, Metalici aburi scaldă-arcade De oțel și-orașu-aleargă-n

Flaut depărtat pe deal. Fauni stau în smârc la pândă: Dorm aiurea-n stuf pe val Nimfe zvelte-n lene sfântă. Oglindiți în iaz, în

Lucește-n cerul verde-o stea subit Și zorii în spital se simt, subțirii. Ca-n vis bat clopotele mănăstirii Și sturzul cântă în tufiș,