Georg Trakl›Poezii

Rubin în frunze s-a prelins. Apoi fu iazul vast și mut. Poala pădurii-a așternut Pete-albăstriui și praf brun stins. Pescaru-a tras

Trei semne un nebun făcu-n nisip și ea, O fată palidă, în față-i sta. Cânta, o, marea ne-ncetat. Ea-n mână un pahar ținea Ce plin până

În sumbru pământ se-odihnește străinul cel sfânt, În mugure gingaș Tânărului îi crescu dumnezeescul duh, Muzica beată a

La ușă-ascult cu groază deseori Și intru, simt că fuge cineva. Pe lângă mine ochii-i visători Privesc de parcă-aiurea m-ar vedea. Și

În ochii neguroși le arde-un dor De-o patrie pierdută pe vecie. Îi mână un destin apăsător Ce le oferă doar melancolie. În fața lor

Blândă viață crește-mprejur în liniște Prin verziș pas și inimă fug. Dorul zăbovește lângă tufișuri Care se umplu cu miresme. Fag

Blândă viață crește-n pace Pas și inimă fug prin verziș Dorul stă lângă tufiș Care greu miresme face. Fag gândește: clopotele ude Tac, și

În sumbru pământ se-odihnește străinul cel sfânt, De pe gura suavă i-a luat Dumnezeu tânguirea, Când el în înflorirea lui coborî. Floare

Se plânge-o inimă; N-o vei găsi, Departe-i țara ei, altundeva, Și straniu-i chipul ei, să știi! Scâncește la o ușă noaptea-abia! Sala de

Maică,-n bezna-ți mă-nveșmântă! Voi, reci munți albaștri! Blând Rouă sumbră sângerând; Cruce către stea se-avântă. Sparte-s gură și

Noaptea o sufocantă grădină era. Ne-am ascuns ceea ce-i pentru noi de temut. Atunci inimile ni s-au trezit, și așa Sub povara tăcerii-au

Înnorat este cerul de seară. Prin crângul plin de tăcere și jale Trecea un fior auriu-închis. Vesperale Clopote începeau departe să

a 2-a variantă Visând în cârciumi după-amiaza-ades Și în grădini, de toamnă arse, vai! Salută moartea beată fără grai Cântări de sturz din

Peste-acoperișuri azurul și nori Ce trec, și în fața ferestrei Un pom plin de roua din zori, Și-o pasăre ce beată se-avântă spre cer, O

Sufletul atinge glasul primăverii albastre. Sub umede crengi înserate Fruntea-îndrăgostiților căzu în fiori. O, crucea-nverzită. În

Odihnindu-se-n pământ cristalin străinul cel sfânt, De pe gura sumbră i-a luat un zeu tânguirea, Când el în înflorirea lui coborî Pașnic în

Pestrițele imagini ce-s pictate De viață eu le văd de-amurg cuprinse, Ca umbre tulburi, reci, desfigurate, Ce sunt, născute-abia, de

Îndrăgostiții merg pe lângă tufișuri Care se umplu cu miresme, Seara vin oaspeți voioși De pe un drum amurgit. Castan înțelept în grădina

Treci prin grădini tomnatice-n pârjol: În liniști, plină-o viață-aici se-arată. E vița viei, brună,-n mâini purtată, Pe când durerea

Somn și moarte, sumbrii vulturi Vuiesc întreaga noapte-n juru-acestui cap: De aur, chipul omului Să-l înghită-n valul ei de gheață Vecia. De

Puternic anul trece-n vin De aur și,-n livezi, în poamă. Păduri de solitar se țin Și tac, rotunde, peste seamă. Plugarul spune: Totu-i

Tomnatic soare ziduri, curți pictează, Grămezi de poame zac de-a rândul Și-n jur sărmani copii se-așează. În tei bătrâni izbește

El, Dumnezeu – săracii i se-nchină, Oglindă-a sorții lor lumești de chin, Pal Dumnezeu, scuipat, târât în tină, Sfârșit pe golgota rușinii-n

Capitularea nopții – a 2-a variantă Toamnă roșie, agale Chin sub ulmi întunecat Amurgind agapă, sat Șoim pe aurie cale. Frunte sumbră