Georg Trakl›Poezii

Celor amuțiți O, nebunia orașului mare, când seara Arbori schilozi stau încremeniți lângă zidul negru, Prin mască de argint

Munte: negru, mut și înzăpezit. Roșul codrului înfierbîntă alaiul lui Wotan; O, luciul mlaștinii oglindește vînatul. Alinarea maicii; sub

Voi, munți sălbatici, sublimul Doliu al vulturilor, Nori de aur Fumegați peste deșertul de piatră. Liniște molcomă respiră pinii, Mieii negri la

S-a scurs tot aurul din zile. Albastru-n seri cu brun se-ngână: Moi fluiere-au tăcut la stână, Albastru-n seri cu brun se-ngână S-a scurs

Pribegie prin vara amurgită De-a lungul snopilor de grâu îngălbeniți. Sub bolți văruite Unde rândunica intra și ieșea în zbor, am băut un vin

Ogoru-i alb și-n rece-extaz, Imens și singur ceru-n slavă. Ies vânătorii din dumbravă. Stăncuțe zboară peste iaz. O pace negre vârfuri

Țipând se-aud în seară liliecii, Pe pajiște doi negri cai aleargă; Foșnește-arțarul roșu. În drum drumețului îi iese micul han. Ce minunat

a 3-a variantă Albastre umbre. O, voi ochi, vai mie, Mă-atingeți sumbri-n lungă-alunecare. Blând toamna-i dusă-n plângeri de ghitare În

Hoinăreală prin vara-n amurg Pe lângă snopii de grâu, îngălbeniți. Sub bolți văruite, Unde intra și ieșea rândunica, băurăm un vin

Sumbră răsuflare prin crengile verzi Mici flori albastre, plutind, împresoară Chipul însinguratului, pasul de aur Murind sub măslin. Cu

Răsună trompete sub sălcii tăiate, pe unde copii Se joacă și frunze aleargă. Fior cimitirul trimite. Flamuri de purpură-n jale de-arțar

Atunci cînd amurgul răsare, Dispare încet un chip albastru. O mică pasăre cîntă-n tamarind. Un călugăr blajin Își împreunează mîinile

A 5-a variantă Pe deasupra iazului alb Sălbaticele păsări s-au dus. Seara, dinspre stelele noastre bate un vânt de gheață. Peste

Zăpadă neagră, de pe acoperiș curgând; Se-nmoaie-un deget roșu-n fruntea-ți, și-n sihastre Odăi cad lin zăpezi etern albastre Ce pentru-amanți

Și iar însoțind tânguirea albastră a serii De-a lungul colinei, pe lângă primăvăratecul iaz – De parcă deasupra-ar pluti umbrele morților de

Fiți blestemate, voi, negre otrăvuri, Somn alb! Această nespus de ciudată grădină Cu pomi amurgiți, În care mișună șerpi,

Vântură-țară în negrul vânt; încet șoptește șovarul uscat În tăcerea de baltă. Pe cerul cenușiu Un cârd de păsări sălbatice la rând, De-a

Socul plin de fructe; tihnit sălășluia copilăria în peștera albastră. Peste cărarea de odinioară unde iarba sălbatecă fâșâie acum

Din nou hoinar prin parc bătrîn, Tăcere ocră, roșă frumusețe. Blînzi dumnezei, voi stați cerniți, Iar ulmul varsă aurul de toamnă. Trestia

Peste negrul ungher, la amiază, Cu țipăt puternic vin corbii de zor. Rănesc o cerboaică cu umbrele lor Și-ursuzi îi zărești cum

Păstorii au îngropat soarele în pădurea golașă. Iar un năier a scos Cu plasa pletelor luna din iazu-nghețat. În gema albastră Stă magul alb

Omenire pentru guri de tun, bătăi De tobe, aspri-oșteni cu frunți cernite, Pași: sânge, pâclă;negru fier, văpăi; Grea deznădejde, noapte-n

Über den weißen Weiher Sind die wilden Vögel fortgezogen. Am Abend weht von unseren Sternen ein eisiger Wind. Über unsere Gräber Beugt sich

Voll Früchten der Hollunder; ruhig wohnte die Kindheit In blauer Höhle. Über vergangenen Pfad, Wo nun bräunlich das wilde Gras saust, Sinnt das