Pururi se sprijină noaptea albă de colină, Unde plopul se-nalță în sunete de-argint, Unde sunt stele și pietre. În somn se boltește puntea

Răcoarea sumbrilor ani, Durere și speranță Ocrotesc ciclopicele stânci, Munți nelocuiți, Răsuflare de aur a toamnei, Nor de seară

Când argintiu Orfeu atinge lira Jelind în grădina de seară o moarte – Cine ești tu, odihnă, sub pomi înalți? Tânguirea-nfioară trestiile

Oarbă tânguire în vânt, zile de iarnă cu lună, Copilărie, lin se curmă pașii pe lângă negru mărăciniș, Lung dangăt în seară. Domol coboară

Albastră jivină din negre păduri cobori taciturn Sufletul, Căci noapte era, un izvor, ca ninsoarea, pe trepte de mușchi. Sânge și vuiet

Albastră jivină din negre păduri cobori taciturn Sufletul, Căci noapte era; un izvor, ca ninsoarea, pe trepte de mușchi. Sânge și vuiet

Din nou putrezinda pădure primește Izvorul gângurind, Tânguire ce răsună cristalin mai departe în negură. Albastra jivină, din negre

Mi se părea că visez frunze căzând, Vaste păduri și mări sumbre-n străfund, Ecoul cuvintelor triste – dar nici gând: Tâlcul lor nu

Ce fantomatice-s aceste zile Târzii, cum e-a bolnavilor privire În soare. Însă vine noaptea și le Umbrește-n ochi tăcuta tânguire. Ele

În sumbra oglindă a sufletului meu Sunt imagini de mări niciodată văzute Și tragic fantasice țări părăsite, În tulburi albastre zariști

Pururi se sprijină noaptea albă de stâncă, Unde pinul se-nalță în sunete de-argint, Unde sunt pietre și stele. Peste torent se boltește

Vedeam multe-orașe în flăcări, ca jaf, Și vremuri strângând oroare peste oroare, Și multe popoare vedeam prefăcându-se-n praf, Și totul

Liniștit sălășluiește-n noptatica grotă copilul ascultând în valul albastru-al izvorului dangătul unei flori radioase. Și făptura palidă

Sat brun. Ades la ziduri întomnate Ceva întunecos se-arată lin, Făpturi: femeie, om și, morți, ei vin Să-aștearnă patu-odăii-nfrigurate. Se

Tinere-ți plecai în vale Ochi de-aur prin cristal; Roșu, al pădurii val Seara-n negre ceasuri goale. Seara-n rană se

Ruje brune și-azurii – Fac copiii-n joacă vaier Pe morminte, seara-n aer, Lin atârnă-n clarul aer Pescăruși gri-argintii. Sună-o goarnă pe

Jur împrejur doar stânci pustii. Se-apleacă pale flori funebre Pe cripte-n doliu în tenebre – Dar doliu fără chinuri vii. În jos surâde

Rezede-și urcă-n brun verziș parfum, Sclipiri pe mândrul iaz se înfioară, În văluri albe sălcii se-nfășoară Și-n ele fluturi cercuri trag

Es ist ein Stoppelfeld, in das ein schwarzer Regen fällt. Es ist ein brauner Baum, der einsam dasteht. Es ist ein Zischelwind, der leere Hütten

Am Abend tönen die herbstlichen Wälder von tödlichen Waffen, die goldnen Ebenen und blauen Seen, darüber die Sonne düstrer hinrollt; umfängt die

Blinde Klage im Wind, mondene Wintertage, Kindheit, leise verhallen die Schritte an schwarzer Hecke, Langes Abendgeläut. Leise kommt die weiße

Täglich kommt die gelbe Sonne über den Hügel. Schön ist der Wald, das dunkle Tier, Der Mensch; Jäger oder Hirt.

Septemberabend; traurig tönen die dunklen Rufe der Hirten Durch das dämmernde Dorf; Feuer sprüht in der Schmiede. Gewaltig bäumt sich ein

Am Abend trugen sie den Fremden in die Totenkammer; Ein Duft von Teer; das leise Rauschen roter Platanen; Der dunkle Flug der Dohlen; am Platz