Friedrich Nietzsche›Poezii

„Apune, scapătă!” – cârtiți în voi; Într-adevăr: coboară jos, la voi! Extazul lui devine-amărăciune: Lumina – beznei voastre se

Napoi, nainte – nicidecum? Nici pentru capra neagră drum? Aștept aici și ager prind Ce mâini și ochi râvnesc cu jind! Cinci coți de lut,

Chiar și virtuțile noastre ușor au să umble: Ca un vers din Homer vor veni și-or să plece! Traducere Simion Dănilă

A. Fui bolnav? Acum mi-e bine? Cine s-a-ngrijit de mine? Toate le-am uitat frumos! B. Cred c-abia acum ți-e bine: Cine uită-i

De când am obosit căutând, Găsesc de toate cele. De când mi-a stat în cale-un vânt, Îmi suflă toate-n vele. Traducere Simion Dănilă

Să nu rămâi pe câmpuri, jos! Și nici pe culmi prea bine nu-i! Pământu-l vezi cât mai frumos, Pe jumătate când te sui. Traducere Simion

Multe-mi cad și las să-mi curgă-n tină, Lumea disprețuitor îmi spune. Cine bea din cupa plină Multe lasă să se scurgă-n tină –, Pentr-atâta,

Vreau miere, miere proaspătă din faguri! Miere jertfesc celui ce dăruiește, îngăduie și-i bun – sus inimile! Traducere Simion Dănilă

De azi mi-atârnă la grumaz De-un șnur ceasornicul cel treaz; De azi îi sunt cocoși și sori, Umbre și aștri – ascultători, Și tot ce-odată

Cuminți și-a scris, și știrbe re- flecțiile sale varii, De parcă primum scribere, Deinde philosophari. Traducere Simion Dănilă

Cinci urechi – și nici o vorbă-n ele! Lumii îi pierise glasul… Ciuleam urechea curiozității mele: Căci de cinci ori am azvârlit năvodul,

Sapă, sapă, unde zaci! Jos, adânc e vadul! Las'să strige cei posaci: ”Jos e numai – Iadul!” Traducere Simion Dănilă

Trudiții au pe soare-o ură sumbră; Ei cred că pomii cresc ca să dea umbră! Traducere Simion Dănilă

Hai, mâncăi, gustați-mi hrana! Mâine-o să vă pară mană Și mai bună! Iar apoi Veți mai vrea – așa se-mbie Șapte lucruri vechi azi mie Celor

Ca fericirea ta să nu ne doară, Drăceasca răutate te-nconjoară, Drăcescul haz, drăcescul tău veșmânt. Dar în zadar! Căci tot

De nu vrei ochi și gând să ți se-adumbre, Chiar soarele vânează-l doar în umbre! Traducere Simion Dănilă

Slavă ție, prietenie! Zori de zi Ai speranțelor supreme ale mele! Fără capăt Îmi păreau adeseori cărări și noapte, Viața-ntreagă Fără

Ca să trăiești plăcut în viață, Deasupra ei să stai voios! De-aceea să te-nalți învață! Și-nvață să privești în jos! Căci cea mai nobilă

A și O – înțelepciunea mea – Mi-au sunat aici: le-am ascultat! Însă astăzi nu mai sună-așa, Din trecut mai pot eu asculta Numai ah! Și oh!-ul

Silitorului îi pizmuiesc silința: ziua îi curge galben-auriu și monoton, tot galben-auriu și monoton în urmă, adânc, în marea-ntunecată

Într-acolo – vreau; de-acum Cred în mine-n ce visez. Marea-și joacă-n larguri spuma, Fuge vasu-mi genovez. Totul nou, mai nou

Tăios și blând, mojic și fin, Murdar și curat, intim și străin, De-nțelepciune și prostie plin: De toate sunt și vreau să fiu puțin, Hulub,

De ce, nătângi, mi-ați scuturat voi poama, Pe când stam orb și fericit: Nicicând mai rău nu mă cuprinse teama, – Murit-a visu-mi aurit! O,

Mai sus ca om și fiare-ajuns, Vorbesc – și nu primesc răspuns. Prea singur și prea nalt crescui – Aștept: oare venirea cui? Prea stau pe