Constant Tonegaru
(n. 26 Feb 1919)
"Constant Tonegaru (*26 februarie 1919, Galați - †3 februarie 1952, București) a fost un poet român care a făcut parte din al doilea val al avangardei"
Femeia cafenie
Femeia pe care la Brăila am iubit-o într-o cameră de hotel purta pantofi verzi din piele de șarpe și avea nasul turtit.
Februarie mistic
Din umbra învelită cu vată pomii în larg au de sticlă câte-o cravată. Tot mereu gloria, nu știu cine, pe depărtări și zăpezi vag se aude că
Plantația de cuie
Ca niște mâini cu degetele tunse, de două ori răsucite sub o lucarnă din cer, în palme negre, tomnatice, pomii cerșeau dezrădăcinarea de la
Cântec pe hârtie
Nu stiu daca sunt îndeajuns poet mare să fiu papuse de ceara lânga Marat si Camille Desmoullins, să n-am inima sau fitil ca oricare
Iubita cu surâs neutral
Uneori se trezește în mine Genovezul dar numai dimineața vrea să vadă urmărind șinele înzăpezite ale liniei de tramvai flota peste care a fost
Fiara care s-a pierdut
Rămân poet cu versuri cununate scrise de inimă albastră și urât, când aș fi vrut să fiu un porc mistreț să-mi port prin lume colții poleiți de la
Noi doi
Sufletul meu era senin ca dimineața, dar când mâna am vrut să întind mi s-a întâmplat la fel ca-n fața unei oglinzi: chipul din fund n-am putut
Joc de Hydrargir
Pat îmi făcusem din masa aceea, grea, pentru adormire după crugul zilelor. În ultimul pahar dansul baccililor ca un exod lunar se
Autoportret
Pulpele cu sfinți lingându-se pe buze deschise m-au chemat să las viitorimii un chip, nu versurile oculte pe apă și nisip ce-mi cad din palmă
Ploaia
De când ploua, frunzele se lipiseră de asfalt ca-ntr-un album; pasagerii în tramvai făceau cursa completă și stam să ascult cum pe geamul cu
Ultimul de la 1200
Într-o ilustrație veche - îndepărtată torță nestinsă, am cântat pe malul Balticei pentru Clara, i-am cântat scobitura genunchiului drept din care
Grădina publică
În loc de săgeată pleca marșul nr. 3; prin artere toreadorii treceau victorioși în trap convecși și concavi fiindcă se cânta fals, însă domnul cu
Stradivarius
Cine a bătut în noapte lucitoare cuie să-și prindă haina plină de lumină? Pe apa morții către sursa lină viori cu gâtul ridicate șuie. Bună
Femeia cafenie
Femeia pe care la Brăila am iubit-o într-o cameră de hotel purta pantofi verzi de piele de șarpe și avea nasul turtit. Era o mulatră. Cum
Noiembrie patetic
Pe mâinile mele se prelingea ceva din culoarea mov a cerului, Vezi, îmi spunea, hoinăreala asta te va duce într-o zi la circumscripție, dar căutam
