Grădina publică
de Constant Tonegaru(2008)
2 min lectură
Mediu
În loc de săgeată pleca marșul nr. 3;
prin artere toreadorii treceau victorioși în trap
convecși și concavi fiindcă se cânta fals,
însă domnul cu decorații aproba categoric din cap.
Toamna printre pomii anemici trăgeam la fit;
de bunăseamă cândva se va fi zis: - Uite, ăsta e Tonegaru, poet decadent;
scrie despre fantome, constelații și alte drăcii,
fără a se ști că la limba română a rămas repetent.
Ignoram pe Iulius Cezar, dar mă interesa un erou
mai recent:
schimbam juxtele pe un lexicon medical
să cunosc date despre pensionarul afon cu decorații
și am aflat - se chema \"impetigo\" ciuperca de pe chelia domnului general.
Normalistele se plimbau pe alei în șorțuri cu picățele ca potârnichile
scoțând melancolic batiste cu monogram roșu din buzunar
discutau pe alei despre moartea lui Rudolf Valentino
potrivind pantofiorii pe frunzele uscate de arțar.
Cântecul nr. 4 era chiar romantic;
- Doamne, să fii tânăr cu douăzeci de ani trebuie să minți...
- Îți amintești de candelabrul acetilenic din prefectură?
și omul-sandwich găsea momentul să facă reclamă pentru pasta de dinți.
Școala Normală e acum uzină de nasturi;
totuși, după cină am fost să caut negativul pozei din parc -
sugeam atunci bomboane cu miez elastic
și capelmaistrul din pavilion se îndoia ca un arc.